Ionuț Chirilă (57 ani) spune că „patronii” sunt răul fotbalului românesc. Fost antrenor la juniorii lui Dinamo sau Rapid și selecționer al naționalei de tineret, tehnicianul nu este de acord cu prezența antrenorilor fără școală la conducerea echipelor.
O nouă voce se implică în scandalul licențelor, care afectează fotbalul românesc. Ionuț Chirilă nu este de acord cu prezența unor oameni precum Mihai Pintilii, Marius Croitoru sau Ilie Poenaru pe băncile tehnice. Fiul lui Ioan Chirilă crede că tot răul pornește de la proprietarii cluburilor, care s-au obișnuit cu oameni facili și compromisuri. Decembrie 2021 este ultima dată când Chirilă s-a aflat pe banca unei echipe. A rezistat doar 9 partide la Academica Clinceni, care la finalul sezonului avea să retrogradeze.
23 de partide pe banca Concordiei Chiajna! Este cel mai lung mandat din cariera lui Ionuț Chirilă. Tot în sezonul 2013-2014, fiul marelui Ioan Chirilă reușea și cea mai bună medie a punctelor câștigate ca antrenor: 1,17. Mai mereu izolat de fotbalul românesc, tehnicianul face o radiografie a sistemului, despre care spune că este dezastruos.
„Ăsta e dezastrul fotbalului românesc. Lipsa de cultură a propietarilor de cluburi din fotbalul românesc, care dau destinele tehnice unor foști jucători. Unii au fost legende pentru cluburile lor, dar care miercuri s-au lăsat de fotbal și joi vor să devină antrenori fără niciun criteriu de competență în spate și aș spune neputința profesională, lipsă capacității de a construi.
‘Domne, nu am jucători!’, după aia le cumpără patronul 6-7 jucători, îi dă afară peste 6 luni și vine altul care vrea alți 6-7 jucători. Rezultatul? Cluburile din România sunt în faliment.
În 6 luni aș fi făcut asta la Clinceni, dar nu se putea lucra cu mediul de acolo. Am luat o echipă care avea 2 puncte după 10 etape, o echipă care era cu jucătorii neplătiți de 3-4 luni și pe ușă căreia scria falimentul. Dar am jucat de la egal la egal cu FCSB și CFR, am jucat cu Rapidul fantastic, cu un arbitraj cum a fost, am făcut egal cu Botoșaniul, care era o forță atunci”, a declarat Ionuț Chirilă pentru Sport.ro.
„Mie îmi plac lucrurile cu grad înalt de dificultate, dar este inadmisibil ca un om care a trecut prin toate aceste etape și antrenează de 25 de ani și care și-a luat licența de antrenor făcând practică. Eu, prima dată, am fost instructor la început. M-am apucat de această meserie când aveam 19 ani și am făcut o echipă despre care se spunea că este exponentul fotbalului spectacol în România, cu Tararache, Petre, Hîldan la Dinamo, care a câștigat 4 titluri.
După aia mi-am luat normal pe merit licența B. După am calificat echipa națională la un Campionat European după 10 ani de necalificare, gol Alin Stoica din penalty cu Azerbaidjan la Ploiești, și mi-am luat licența A. După am câștigat un campionat de tineret cu Rapid și am făcut cu 50.000 de dolari investiție vreo 12 milioane de euro profit pentru club. Am antrenat 3-4 echipe de Divizia A, dar asta este.
Nu mi s-a putut da posibilitatea de a antrena o echipă mare și să iau numai echipe căzute în faliment, în zona de insolvență, retrogradate. Și nu cred că este corect lucrul acesta, dar asta este România. Sunt alte criterii decât cele de competență”, mai spune cel care i-a „inventat” pe Florentin Petre, Mihai Tararache, Cezar Dinu sau Cătălin Hîldan.
Ionuț Chirilă crede că este inadmisibil ca tehnicienii din Liga 1 să poată profesa deși nu au actele necesare, carnet de antrenor sau licențele necesare. Mai mult, tehnicianul cu reședința la Cannes este convins că foarte mulți oameni din sistemul fotbalului românesc ard etapele.
„Este o rușine! Profesionistul adevărat are conștiința ratării în orice alt domeniu. Cum este posibil să antrenezi fără licență în România, cum este posibil? Nu poți să faci o meserie față de care nu ai studii, nu se poate așa ceva. A fi jucător este una, a fi antrenor este altceva. Foștii mari jucători greșesc pentru că vor să facă din jucătorii pe care-i antrenează ceea ce au fost ei, iar ei au fost unici. Dacă nu treci prin toate etapele profesionale, așa cum a trecut Guradiola, Stramaccioni, așa cum a trecut Rose, de la Sazlburg… nu poți antrena o echipă mare.
Cine nu antrenează copii și juniori nu poate antrena o echipă mare. De ce? Pentru că este mult mai greu să faci organizarea tactică a jocului cu niște jucători anonimi care nu au niciun fel de bază tehnico-tactică la o vârstă fragedă și mult mai ușor să faci complexitatea tehnico-tactică cu Omrani, Alibec, Budescu, Culio, Camora, jucători care costă sume importante în fotbalul românesc.
Întâi trebuie să treci de prima etapă și să demonstrezi că din jucători anonimi faci jucători importanți, și din echipe mici faci echipe mari, ca după aceea să te duci să-i antrenezi pe ăștia. În România se ard etapele, se sar lucrurile astea și sunt numiți niște oameni numai în baza faptului că au fost niște jucători reprezentativi sau legende pentru cluburile lor, lucru care nu are niciun fel de relevanță. Așa, Maradona trebuia să fie cel mai mare antrenor din Sistemul Solar, nu din lume, și el săracul nu putea să antreneze în Divizia B din Dubai”, a încheiat antrenorul.