Sergiu Hanca s-a aflat pe lista preliminară a lui Mirel Rădoi, dar selecționerul nu l-a convocat în lotul final. Cu toate acestea, fotbalistul nu îi poartă pică selecționerului și spune că în acest moment nu e loc de „critici”. Hanca vrea ca în jurul echipei naționale să fie doar energii pozitive înaintea debutului din preliminarii.
Sergiu Hanca a marcat în ultima etapă din Polonia și s-a aflat pe lista preliminară a stranierilor convocați de Mirel Rădoi. Selecționerul a anunțat lotul final în această dimineață și fotbalistul Cracoviei nu s-a mai regăsit pe listă. Hanca spune că respectă decizia lui Rădoi si crede ca toată lumea ar trebui să facă același lucru.
Eu cred că e decizia antrenorului și cred că ar trebui cu toții să o respectăm. Acum mai mult ca niciodată ar trebui să fim cu toții optimiști și să nu mai criticăm că trebuia să fiu eu sau să fie altul. Acestea sunt alegerile selecționerului și trebuie să fim alături de băieți în acest început de campanie”, a spus Sergiu Hanca, la Digi Sport.
3 goluri și 3 pase de gol a reușit Hanca la Cracovia în acest sezon. În tricoul echipei naționale, el are cinci apariții. Pe 3 septembrie 2020 a jucat Hanca ultima oară pentru România, în remiza cu Irlanda de Nord, scor 1-1 în Nations League.
Mirel Rădoi a fost depistat pozitiv cu Covid-19 și are șanse mici să fie prezent pe bancă la meciurile din această lună. Pentru ca lucrurile să se schimbe, Rădoi are nevoie de două teste negative.
Hanca spune că lipsa lui Rădoi va fi o pierdere uriașă, deoarece selecționerul are o „chimie” specială cu fotbaliștii.
E o pierdere din punctul meu de vedere, pentru că am avut ocazia să îl cunosc, să lucrez cu dânsul și știu ce poate să transmită în momentul în care se află la ședințe tehnico-tactice. Chiar dacă și ceilalți sunt mereu prezenți, toată lumea știe că relația dintre jucători și secunzi este diferită de cea cu principalul. Din punctul meu de vedere, este cea mai mare pierdere a echipei naționale”, a mai spus Hanca.
După ce Dan Petrescu a pus presiune recent, spunând că „tricolorii” pot să obțină toate punctele din această triplă, a venit și rândul lui Hanca să transmită un mesaj optimist. Mijlocașul Cracoviei spune că naționala trebuie să plece la drum cu gândul de a scoate mai mult de 6 puncte.
Eu sper la mai mult de șase puncte. Nu cred că este bine să plecăm cu mentalitatea asta să facem doar șase puncte când sunt nouă în joc. E important ca echipa națională să aibă rezultate și la fiecare acțiune să joci pentru ceva. Mereu trebuie ca echipa națională să fie angrenată într-o calificare. Meciul cu Macedonia este foarte important, pentru că este primul și mereu când s-a început bine s-a continuat bine”, a fost concluzia lui Sergiu Hanca.
– 25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45 (Arena Națională)
– 28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională)
– 31 martie: Armenia – România, ora 19:00.
Meciurile vor fi transmise de PROTV și contează pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022, găzduit de Qatar. România se mai află în grupă cu Islanda și Lichtenstein. Doar ocupanta primului loc se va califica direct la turneul final, în timp ce locul secund poate duce la baraj.