Larisa Iordache, încurajată de premierul Florin Cîțu după abandonul de la Olimpiadă. Ce comentariu a primit gimnasta la postarea emoționantă de pe Facebook

03 08. 2021, 11:34
Larisa Iordache, prima reacție după ce a abandonat în finala de la bârnă la Olimpiadă

Larisa Iordache a oferit prima reacție după ce s-a retras din finala la bârnă la Jocurile Olimpice de la Tokyo din cauza unei accidentări la gleznă. Gimnasta în vârstă de 25 de ani și-a manifestat sentimentele de supărare și frustrare care o încearcă în aceste momente extrem de grele. Mai ales că acest eveniment vine la scurt timp după ce mama sportivei a încetat din viață.

Larisa Iordache: „Durerea este peste limita mea!”

UPDATE. Premierul Florin Cîţu a comentat la postarea făcută de Larisa Iordache. Acesta i-a transmis un scurt mesaj de încurajare gimnastei:

Fii puternică! Suntem alături de tine”, i-a scris premierul, iar comentariul a strâns rapid peste 200 de aprecieri.

Premierul Florin Cîțu, mesaj de încurajare pentru Larisa Iordache

Mesajul emoționant al Larisei Iordache:

Nu vom înțelege niciodată de ce drumul pe care ni-l alegem este atât de dur cu noi în unele momente când ai nevoie să te lase să mergi liniștit spre ce vrei tu să faci. Am încercat și am sperat până în ultima clipă pentru această finala olimpică. Din păcate, iar, drumul meu este împietrit… Durerea asta de la gleznă pe care o simt este peste limita mea de suportabilitate ca om.

Am vrut să o fac pentru mine. Pentru mine și pentru ființa care m-a împins pe drumul acesta. Care din păcate nu mai este lângă mine și nu mai pot obține un cuvânt de încurajare de la ea… Însă știu că am iubirea necondiționată a familiei mele. Vă iubesc!

Este greu, greu… Pentru că de data asta chiar am crezut ca o să fie bine totul. Însă drumul nu se oprește aici cu această șansa nefructificată. Momentan pun puțină pauză și o iau de la capăt când o să fiu pregătită să reiau totul din punct de vedere psihic cât și fizic.

Antrenorilor mei vreau să le spun că îi iubesc pentru că indiferent de situație ei au crezut în mine și în tot ceea ce am făcut. Și pentru ca au pornit cu mine pe drumul acesta chiar când nu aveam pe nimeni lângă noi. Și vă apreciez pe voi, pe cei ce au sperat și m-au încurajat”, a scris Larisa Iordache pe Facebook.

Larisa se confruntă de mai mult timp cu probleme la gleznă

Larisa Iordache se confruntă cu probleme la gleznă încă dinaintea startului Jocurilor Olimpice. Din acest motiv ea a ales să participe doar în proba de bârnă de la Tokyo. Iar în semifinale a avut o prestație excelentă în ciuda durerilor. Ea a prins locul patru cu un punctaj de 14.133. Doar că din păcate în urma acestei probe ea și-a agravat accidentarea și a fost diagnosticată cu o entorsă metatarsiană. Deși oficialii Clubului Sportiv Dinamo, unde este legitimată sportiva, erau destul de optimiști în legătură cu recuperarea ei până la finală, acest lucru nu a fost posibil în cele din urmă.