Ladislau Boloni a redeschis o rană adâncă. Are dreptate sau nu?
Ladislau Boloni a organizat în această dimineață o conferință de presă. Tehnicianul a dorit să lămurească motivele ce au dus la eșecul negocierilor dintre el și FRF. Pe parcursul conferinței, Boloni a redeschis o rană adâncă a fotbalului românesc.
Ladislau Boloni a redeshis o rană adâncă a fotbalului românesc
După două săptămâni de discuții intense, negocierile dintre Ladislau Boloni și FRF au eșuat. Astfel, federalii l-au ales pe Edi Iordănescu și l-au prezentat ieri în mod oficial într-o conferință de presă.
Dorind să facă lumină în toată această tevatură creată în jurul său în ultimele săptămâni, Ladislau Boloni a organizat în această dimineață o conferință de presă. Tehnicianul a făcut numeroase dezvăluiri din timpul negocierilor cu FRF dar a atins și un punct sensibil al fotbalului românesc. Boloni a subliniat faptul că politica sportivă din România este greșită din start, încă de la nivelul copiilor și juniorilor. Acesta este motivul principal pentru care fotbaliștii români nu mai ajung la echipe mari.
Miros vestiarele din Occident. Știu cum și ce să le zic lui X sau lui Y ce să facă, le văd calitățile. Nu cunosc 100% fotbalul românesc. Astăzi, în fotbalul românesc, nu găsești un jucător talentat. Sau, cel puțin, unul talentat, după aprecierile mele. Asta este părerea mea. Ultimii jucători de valoare internațională au fost Cristi Chivi și cu Adrian Mutu.
Pentru mine nu ar fi fost o problemă să lucrez cu ei, pentru că știu, de exemplu, ce ar fi trebuit să facă Răzvan Marin ca să rămână la Ajax. Și cu alți jucători, Andrei Rațiu, Nedelcearu. Problema cea mare este că, pentru treaba asta, jucătorii sunt mai puțin vinovați. Cine i-a antrenat? Cine a ridicat ștacheta pentru a ajunge mai sus? Ce fel de aer au respirat acești oameni? Responsabilitatea pică pe noi, educatorii, cum cresc tinerii. Cauți și trebuie să găsești soluții. Politica sportivă românească cred că este greșită”, a declarat Ladislau Boloni.
Ce plan avea Boloni la naționala României?
Boloni a dezvăluit încă de la începutul conferinței, care era planul său la echipa națională. Tehnicianul suține că își dorea foarte mult să-și încheie cariera la cârma naționalei României, în al cărei tricou a evoluat ca jucător.
Să fii antrenorul naționalei este o onoare și o responsabilitate, în același timp. Felicit noul selecționer și îi urez succes. Am fost căutat de către FRF pentru postul de selecționer. Am analizat propunerea, am acceptat să discut. Am purtat tricoul echipei naționale de mai multe ori și ar fi fost frumos să termin tot așa, la echipa națională”, a spus Boloni.