La un pas de bătaie, Adi Popa a trecut prin momente dificile înainte să joace pentru Gigi Becali. Jucătorul Academicii Clinceni a fost, în tinerețe, unul dintre fanii care îl contestau pe patronul FCSB. Fotbalistul de 32 de ani și-a amintit o întâmplare în care a avut de furcă exact cu bodyguarzii milionarului din Pipera.
A avut perioade și bune, dar și rele cu Steaua/FCSB. La un pas de bătaie, Adi Popa a trecut prin momente dificile pe când era doar un fan al roș-albaștrilor. Extrema de 32 de ani și-a construit o carieră frumoasă tocmai la clubul patronat de Gigi Becali. Dar, înainte de asta, era doar unul dintre fanii echipei care încă se numea Steaua. Popa era jucător la CS Buftea, dar nu lipsea de la meciurile formației finanțate de milionarul din Pipera. Adi Popa a rememorat într-o emisiune o întâmplare din acele vremuri, când a „luat-o pe coajă” de la bodyguarzii lui Becali.
Cred că era un meci cu Alba Iulia, un 2-0 sau 2-1, în Cupă sau în campionat, nu mai ştiu. Era prin 2007… 2009, ceva de genul acesta (nr – e vorba de un meci din noiembrie 2009). Eram la Peluza Sud, la tabelă, şi nu susţineam „Partidul”. Au trimis 300, 400 (nr – de bodyguarzi). După ce ne-au evacuat, pentru că nu puteau să ne caftească în incinta stadionului, pentru că erau camere… E greu să scapi pe câmpul ăla, acolo!”, a povestit Adi Popa, la AS.ro LIVE.
Ironia sorții a făcut ca la nici 3 ani de la acea pățanie, Adi Popa să devină chiar jucătorul lui Becali. El a stat 5 sezoane la Steaua/FCSB, timp în care a cucerit 3 titluri consecutive. În 2017 s-a transferat la Reading, în a doua ligă engleză. N-a „rupt norii”, așa că, după o vreme, în 2019, a revenit la FCSB. A stat doar un sezon, apoi a semnat cu Academica Clinceni. Dar plecarea de la FCSB s-a făcut cu scandal. El a reclamat clubul din cauză că patronul a decis să îl bage în somaj tehnic, în timpul stării de urgență. Popa a avut câștig în instanță, iar omul de afaceri a trebuit să îi plătească salariile restante.
La Clinceni și-a regăsit și alți foști colegi de la FCSB, ca Raul Rusescu, Cristi Tănase sau Florin Gardoș. Echipa ilfoveană a fost una dintre revelațiile actualului sezon, reușind să ajungă în play-off. Mai mult, i-au încurcat pe cei de la FCSB și în sezonul regular și în play-off. În etapa a 7-a a acestuia, Clinceni a reușit un 2-2 la Giurgiu. Asta, în condițiile în care o victorie i-ar fi dus pe roș-albaștri pe primul loc al clasamentului. Adi Popa a pasat excelent la primul gol, iar Rusescu a înscris al doilea gol al Cliceniului. După meci, Gigi Becali a izbucnit împotriva foștilor săi jucători
Pe mine m-au bătut jucători pe care eu i-am creat, Rusescu, Popa. Popa, vai de mama lui, cine știe pe unde era acum, dacă nu-l luam eu, pe la ce construcții lucra. El e mic, e forțos, putea să lucreze cu roaba. Așa s-a dus în Anglia și a făcut milioane. Acum vai, să vezi ce-și dădea el viața, ce alerga, ce faci, mă, te bucuri tu împotriva ăluia care te-a creat? Nebunule!”, a explodat Gigi Becali.
În replică, Adi Popa a declarat că nu-l mai interesează nici Gigi Becali și nici ce declară acesta.
M-au sunat cei din familie, prieteni, mi-au citit ce a spus despre mine. Dacă am fost surprins? Asta e viața! Am luat ca atare toată situația și vă spun că nu mă mai interesează Gigi Becali. Nici ce declară, nimic! Asta îi transmit eu dânsului! Mă concentrez doar pe ce am de făcut la Clinceni și atâta tot.”, a spus Adi Popa pentru ProSport.