La o masă mai retrasă…

Foștii mari campioni ai handbalului românesc se întâlnesc, săptămânal, într-un restaurant din București, pentru un dulce arc peste timp. Într-un separeu personalizat, căptușit cu fotografiile tinereților lor dintre semicercuri, veteranii petrec câteva ore pe săptămână, iau masa, atacă pozițional o sticlă de vin, se contrazic, râd și oftează. La o masă mai retrasă stă o echipă frumoasă.

Și cât de mici am ajuns în handbalul masculin! Duminică, selecționata tricoloră a pierdut, pe teren propriu, partida din preliminariile campionatului european contra Kosovo.

„Vasile Stîngă vine cu două feluri de slănină”

E din nou miercuri. „De cel puțin opt ani, în fiecare zi de miercuri, ne întâlnim și luăm masa împreună. Eu vin, special, de la Breaza. Este un moment agreabil. Două ore și jumătate, poate trei. Separeul nostru se numește „sala campionilor”, doamna de la restaurant ne-a oferit un colț în care ne-am adus noi poze. Vasile Stângă vine cu două feluri de slănină, fiecare își comandă ce vrea și, pe masă, mai este o sticlă de vin de 750 de ml care ne ține două întâlniri. Este ceva extraordinar. Aceste momente te încarcă o săptămână”. Radu Voina povestește, pentru Playsport.ro, cu un fir de zâmbet agățat între fălci, rutina săptămânală a unor titani. Titanii semicercului. Campioni mondiali și medaliați olimpici. Sportivi, antrenori și conducători într-un sport în care am fost zei.

Salonul campionilor din miezul Capitalei

„Vi-i spun pe toți, cum suntem așezați la masă: Gheorghe Goran, Cornel Oțelea, Valentin Samungi, Radu Voina, Ștefan Birtalan, Mihai Marinescu, Vasile Stîngă, Nicolae Munteanu, Cristian Gațu”. Din enumerarea lui Radu Voina lipsește ceva! Imnul! Gațu plutește în cadrele sepia, Samungi e ca un baraj în fața unui adversar, Vasile Stângă pare un arc, Voina plonjează cu mingea captivă între falange. Dacă pozele ar vorbi…  Așa, sticla de vin rămâne martora mută a unor zei.

„Întâlnirea asta am făcut-o pentru Gațu, să-l scoatem din momentul greu prin care a trecut, după ce a pierdut alegerile. Ultima oară când mi-au pus stent la inimă, a venit fiul meu și m-a scos din spital, m-am dus acasă, m-am schimbat și am venit la masă. Colegii mi-au zis că sunt cam palid. Păi vin de la operație! Să pice sub masă”.

DEDUcția unei catastrofe

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

E din nou miercuri. Și duminică, la București, România a pierdut, în preliminariile pentru Campionatul European din 2022, în fața selecționatei din Kosovo (25-30). Al doilea meci în care nu am fost în stare să învingem selecționata unui stat cu o populație de 1,7 milioane de locuitori. Cu o săptămână înainte, în deplasare, a fost egal. Atunci a fost pusă parafa accidentului. Un accident transformat, la câteva zile, într-o catastrofă. Iar catastrofă este cuvântul care validează mandatele președintelui Alexandru Dedu. Zavistnicul șef al FRH s-a transformat într-un chelar, este înconjurat de spinări plecate, se ceartă cu toată lumea, are obrazul unui satrap, nu acceptă sfaturi și nici păreri. Nici măcar din partea zeilor. În acest timp, sportul care ne-a adus patru titluri mondiale, medalii olimpice și cupe europene a călcat cu toată talpa în semicercul lumilor inferioare. Ne-a bătut Kosovo și Dedu spune, cu silnicie, că nu poate fi vorba de o umilință. „E o înfrângere care doare”. Pe tine te doare la bazon. Altora le țipă stenturile din piept. De ciudă cad și fotografiile de pe pereți. Și rămân, neîntrebați, dar fericiți, cu zilele lor de miercuri, în colțul din salonul campionilor, captivi printre hălci de aduceri aminte.