La dispariția unui mare atacant. Cine-a mai pomenit un golgeter plămădit în luxul unui castel? Ciao, Bomber! – Opinie de Justin Gafiuc

S-a dus și Vialli. De fapt, s-a dus unul dintre cei mai mari atacanți pe care Italia i-a dat lumii.

Când Pământul se va sfârși, iar ultima capsulă de pe Terra va ateriza pe altă planetă drept dovadă a existenței unei lumi apuse, pe papirusurile postmoderne numele lui Gianluca va sta în capul listei, alături de Gigi Riva, Paolo Rossi, Serena, Bettega sau Pruzzo.

Pruncul de la Castello del Belgioioso

S-a dus Vialli, la 58 de ani. Ce crud! Dar povestea lui e atât de neobișnuită, încât ai putea spune că e numai scenariul unui film. Ce fotbalist ați mai auzit, bunăoară, să se nască și să crească într-un palat, din părinți multimilionari, cu 4 frați și surori mai mari care au grijă de mezinul princiar ca de un bibelou de porțelan? Nu, nu e o fantezie, căci Vialli, până să apară pe coperțile ziarelor și revistelor de fotbal, a fost doar un copil zburdalnic și răsfațatul din Castello del Belgioioso, o moșie strălucitoare din Lombardia, în al cărei istoric se întrepătrund vieți de duci, conți, serante dansante ori dezbateri artistice. Mai degrabă un mediu de dolce far niente!

Florin Răducioiu și-a sunat fostul medic, după izbucnirea scandalului dopingului din fotbalul italian: „Era șocat!”…

„Mi-e frică de moarte și mie!” Vorbe cutremurătoare ale fostului coleg al lui Gianluca Vialli

Însă tânărul Gianluca a avut ceva aparte. O dragoste fără margini față de minge, care l-a atras magnetic până spre vârful piramidei, dincolo de comoditatea unei situații sociale care i-ar fi permis să fie toată viața un colecționar de artă, un designer de modă sau, pur și simplu, un simpatic tăietor de frunze la câini.

Vulpoiul perfect al careurilor adverse

S-a dus Vialli, dar în urma lui rămân fazele epocale ale unor goluri de generic. Și imaginile unui golgeter pur-sânge, complet, de rasă, căruia nu i-a lipsit nici viteza, nici agresivitatea, nici șiretenia, nici execuția, nici combativitatea. Un vulpoi al careurilor adverse, un infern pentru fundașii rivali, o prăjitură pentru fani și o rază de lumină pentru fotografii în permanentă goană după cadre atipice, emoționante sau spectaculoase.

Pentru cine nu l-a văzut jucând în plină glorie, e greu să-și închipuie cum arăta cinismul ofensiv al lui Vialli. A simțit-o pe propria piele și Dinamo, în primăvara lui ‘89, la sfertul de finală din Cupa Cupelor cu Sampdoria, când golul de speculant înscris de Gianluca în ”Ștefan cel Mare” avea să tranșeze per total o calificare pe care ”câinii” o plâng și acum.

”Presidente, ce-ai zice dacă am câștiga scudetto?”

Au simțit-o pe propria piele și valuri de defensive din Serie A, unde catenaccio a devenit o pojghiță de smântână în fața năvălirilor acestui roib cu sânge nobil. Și stă mărturie, în primul rând, sezonul 1990 – 1991, când SampGloria a obținut unicul titlu din palmares, cu o trupă fenomenală, una dintre cele mai frumoase echipe oferite de Italia. Notați câteva identități, în afara lui Vialli: Mancini, Pagliuca, Vierchowod, Katanec, Lombardo, Dossena, Cerezo, Mihailicenko.

A fost sezonul pornit imediat după Coppa del Mondo, cu ”bronzul” Italiei și cu ”gemenii” epici genovezi, Mancini – Vialli, în afara listei de protagoniști ai squadrei-azzura. Atunci, Roberto, cu aura lui de poet, i-a cerut președintelui Paolo Mantovani o pauză mai lungă la capătul turneului final, în timp ce Gianluca, în ziua reunirii, i-a pus o întrebare nebunească boss-ului: ”Ce-ar fi dacă am câștiga scudetto?”.

Luca și Roby, câinii lui Mantovani

Mulți îl vor fi luat atunci peste picior, dar Vialli a dat drumul mașinăriei de goluri, 19 reușite în sezon, și a tras după el către linia de sosire, primii!, cel mai faimos grup genovez de la echipajul naval al lui Cristofor Columb încoace. Iar Mantovani, în semn de cinstire, și-a botezat și câinii după numele lui Luca și Roby. ”Nu știu dacă ar trebui să fiu fericit sau nu pentru acest dar!”, era replica amuzantă a lui Vialli.
S-a dus și Gianluca. Omul și-a trecut în palmares Champions League, titluri sau cupe, la Sampdoria, Juve, Chelsea, ar fi meritat neîndoios poate chiar un titlu mondial cu Italia. E sigur însă că are pe CV și o grămadă de pozne, care l-au transformat într-unul dintre personajele savuroase din spatele cortinei.

Parmezanul din batista lui Sacchi

La Sampdoria, i-a forfecat lui Souness ținute de gală de mii de dolari în semn de revanșă. Cu câteva zile înainte, băieții se plimbau pe marginea unui lac, Vialli și-a scos cravata de la gât încercând să ”pescuiască” o lebădă, s-a aplecat ceva mai mult, iar Graeme doar l-a împins puțin, suficient cât să-i asigure o baie pe cinste într-o apă înghețată. Asta l-a costat o răzbunare în garderobă!

Selecționerului Arrigo Sacchi i-a copt și lui o farsă. I-a strecurat în batistă niscaiva parmezan, iar galantul antrenor s-a trezit că se șterge la nas cu o pojghiță de brânză. Sigur, s-a râs probabil copios printre jucători, numai că Vialli a plătit scump năzdrăvănia. Foarte scump! N-a mai călcat niciodată la echipa națională, iar Sacchi, un tip mai puțin prieten cu hazul, i-a asigurat retragerea definitivă de la prima reprezentativă, după 59 de partide și 16 goluri.

Îmbrățișările de la Euro 2020, pe banca squadrei azzura

S-a dus, așadar, și Vialli, după Mihajlovici, după Pele! Ce săptămâni triste! E o bucurie însă că lasă pentru posteritate, poate înainte de orice!, povestea unei prietenii neverosimile. Mancini – Vialli. Arcul și săgeata. Mutulică și Somnorilă, cum erau recunoscuți în vestiar, printre colegii puși pe șotii decupate din paginile celor Șapte Pitici. Două destine legate pentru aproape 40 de ani.

Au început prin a scrie istorie la Sampdoria, au încheiat împreună pe banca Italiei, la triumful de la Euro 2020, când Gianluca reușise să păcălească boala într-o primă fază.

Revedeți câteva imagini de la partidele ”macaronarilor” din urmă cu doi ani și jumătate, iar în îmbrățișările celor doi, la goluri sau după victorii, veți regăsi un manual despre amiciție, susținere reciprocă, performanță, inspirație pentru cei din jur. Ceva care azi, într-o lume sucită, ipocrită și oarbă, arată ca o relicvă din paleolitic!

Comparația lui Boskov

S-a dus, din păcate, și Vialli! Slăbise peste 20 kg, plângea uneori de durere când trebuia să facă fie și doar câțiva pași, se apucase să studieze filozofia asiatică și-și numea cancerul nu un dușman, ci doar un partener spre o călătorie dură, cu final implacabil.

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Pe vremuri, legendarul antrenor al lui Samp, Vujadin Boskov, l-a comparat pe Vialli la începuturile lui cu un falnic cerb care iese dintr-o pădure. Da, acesta e Gianluca! Ciao, Bomber! Ne vei lipsi!