Simona Halep joacă în prima zi de Paști la turneul lui Ion Țiriac. La ce oră o putem vedea pe campiona noastră în turul 2 la Mutua Madrid Open. Numărul 3 WTA o înfruntă pe Saisai Zheng.
Numărul 3 mondial o va întâlni, duminică, pe chinezoaica Saisai Zheng (57 WTA). Va fi cea de-a 3-a confruntare între cele două jucătoare. Până acum, Halep s-a impus de fiecare dată, ambele victorii venind după 2 seturi.
Partida dintre cele două va începe în jurul orei 17:30. Partida dintre Halep și Zheng va fi a treia a zilei pe terenul central „Manolo Santana”, după meciurile Muchova – Osaka și Sabalekna – Kasatikina.
Românca o va întâlni pe chinezoaica de 27 de ani, Saisai Zheng. Aceasta a învins-o în primul tur pe poloneza Magda Kinette (48 WTA), cu 6-2, 3-6, 6-1. La rândul ei, Halep a depășit-o pe reprezentanta țării gazdă, Sara Sorribes Tormo, scor 6-0, 7-5. A fost o partidă în care constănțeanca și-a făcut singură meciul mai greu. Simona a condus chiar și cu 5-1 în al doilea set, dar a fost egalată.
Simona Halep și Saisai Zheng s-au mai întâlnit de 2 ori până acum, De fiecare dată s-a impus jucătoarea din România. În 2015, Halep câștiga în Shenzen, scor 6-2, 6-2, iar în 2018 s-a impus la Wimbledon, scor 7-5, 6-0. Cele două jucătoare au deja asigurat un cec de 22.720 de euro și 45 de puncte WTA. Învingătoarea partidei va ajunge la un premiu 36.400 de euro și 90 de puncte WTA.
Simo a rămas singura româncă de pe tabloul principal. Din păcate, celelalte 3 jucătoare au fost eliminate încă din primul tur: Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan. Halep s-a impus de 2 ori în competiția patronată de Ion Țiriac. În 2016, a învins-o în finală pe Dominika Cibulkova, scor 6-2, 6-4. În anul următor, ea s-a impus în fața Kristinei Mladenovic, scor 7-5, 6-7, 6-2. În 2014 și 2019, Simona a ajuns în ultimul act al competiției, fiind, însă, învinsă. Înaintea turneului, ea a declarat că se simte răsfățată la turneul din capitala Spaniei.
Anul acesta, din cauza problemelor create de pandemie, răsfățul financiar, cel puțin, a fost mai mult decât înjumătățit. Dacă în 2019, învingătoarea pleca acasă cu un cec de 1 milion de euro, anul acesta va primi doar 315.160 de euro. Dar și cele 1000 de puncte WTA cuvenite câștigătoarei. În 2020, turneul nu a avut loc. Premiile puse în joc pentru această ediție sunt următoarele:
Campion: 315,160 de euro, 1,000 de puncte
Finalist: 188,280 de euro, 600 de puncte
Semifinalist: 106,690 de euro, 360 de puncte
Sfertfinalist: 58,370 de euro, 180 de puncte
Turul 3: 36,400 de euro, 90 de puncte
Turul 2: 22,720 de euro, 45 de puncte
Turul 1: 15,060 de euro, 10 de puncte