Un fragment din Zadok Preotul, un imn de Georg Friedrich Händel, compus pe la 1727 pentru încoronarea regelui Marii Britanii, George al II-lea, a devenit în 1992 alt imn, al celei mai frumoase și puternice competiții din istoria fotbalului, UEFA Champions League. Asta pînă duminica trecută, pe seară, când imnul a început să se audă rău, bruiat din Madrid, Torino, Barcelona și Londra. Ba chiar și din Manchester sau Liverpool. Ce se întâmplase? Nimeni nu înțelegea, pentru că nimeni nu știuse nimic până atunci. Câțiva oameni în lume, doar câțiva, aveau, totuși, răspunsul pentru apariția în aer a unor zgomote ciudate. Bruiaj am zis?
Ascultam, ca în fiecare zi cu etapă de fotbal la noi și în Europa, Radio Marca. La un moment dat unul dintre cei patru realizatori a tresărit și a deschis subiectul apărut în ediția abia publicată a celui mai puternic ziar de pe glob, The New York Times. Știți acum deja care, cel cu Super Liga Europei în care au evadat Real Madrid, Barcelona, Atletico de Madrid, Chelsea, Juventus Torino, Arsenal, Tottenham, Manchester City, Manchester United, Liverpool, AC Milan și Inter. Patronii acestor echipe sunt spanioli, italieni, englezi, americani, chinezi și ruși. Lucru foarte important! Fără Franța și fără Germania, așadar.
De fapt, totul e foarte important din acest moment. Cei de la Marca au început o dezbatere care s-a declanșat apoi în toată presa lumii, nu neapărat de sport. Toți au resimțit cutremurul iminent, iar emisiunea de duminică a lăsat pentru aproape o oră meciurile deoparte și a oferit, cred, cea mai corectă analiză a fotbalului din ziua de azi.
Decantăm. Știm acum că temele au rămas în așteptarea unor vremuri mai limpezi, dar nu strică să le reamintim, nu de alta, dar să nu avem mai târziu senzația că nu știm ce ne-a lovit. Pentru că iată ce era să ne lovească…
O ligă pe modelul NBA, având în spate banca J.P. Morgan, care garanta 10 miliarde de euro. Cui le garanta? Celor 12 echipe fondatoare, plus altora care urmau să fie invitate. Cele 12 nu ar fi retrogradat niciodată, având acest statut special atât față de meritul sportiv, cât și față de cel financiar. Câștigătoarea SLE ar fi câștigat peste jumătate de miliard de euro, față de 130 de milioane cât a primit, de pildă, Bayern München, deținătoarea UCL. Mbappe și Haaland ar fi avut salarii cât Messi și Ronaldo, și cluburile lor i-ar fi vândut pe sume de neimaginat. Tot fotbalul, zice Florentino Perez, ar fi beneficiat de pe urma miliardelor garantate de JP Morgan și obținute de la televiziuni și vreun sponsor gigant. Alte echipe ar fi intrat în horă și ele, an după an. Cel puțin 450 de milioane pe sezon ar fi avut fiecare, din start. Și ce sezon! Și ce start!
După 48 de ore, construcția s-a prăbușit, sub atacurile furibunde ale UEFA și ale fanilor, ultimii neînțelegând nimic și ieșind în stradă cu tot felul de lozinci, una mai stupidă ca alta. Exemplu: la podul Stamford, din Londra, of course, un băiețaș a scris pe un carton că “ the football is not show tv!”
Bineînțeles. Dar ce e, tată?
Ce spune președintele Madridului, Florentino Perez, că e, într-un interviu acordat, sâmbătă 24 aprilie, cotidianului madrilen AS. Asta e azi și, cu siguranță, altceva va fi mâine. Nu în vara asta, acum doar s-a testat terenul. Nici anul viitor. Dar celălalt an…
De ce s-a ajuns aici? Presa mondială a identificat cauzele principale și, lucru foarte rar, după abandonul declanșat de cluburile din Anglia, a început să treacă de partea noii idei, chiar ironizând poziția suporterilor care nu voiau să li se șteargă din planurile de viitor emoțiile profunde ale meciurilor de miercuri noaptea cu Stoke. Deci, de ce?
Pentru că FIFA și UEFA au dus Mondialele în Africa și în Qatar, fără să țină cont de suporteri, tradiție și calendar, finalele de Cupe în Asia, au scos de la masa cu bani, fără remușcări, campioanele unor țări importante, obligându-le la trasee lungi și fără sorți de izbândă, pentru toate acestea și încă altele, marile cluburi au zis că nu se mai poate!
Dacă doar banii contează pentru voi, atunci iată că doar banii contează și pentru noi! Cu evidenta și esențiala diferență că noi, marile cluburi trebuie să-i producem, și ne e tot mai greu încorsetați în sistemul vostru, iar voi, marile foruri, trebuie doar să-i cheltuiți!
Asta e tot. Cam asta e tot…
Epilog.
Copiii nu mai merg la fotbal, se joacă pe tabletă. Copiii, adolescenții și, vai, chiar oamenii mari, nici nu mai joacă fotbal, nici nu se mai uită la fotbal. Florentino Perez a spus asta la Radio Marca, la Chiringuito, apoi la miezul nopții de miercuri, la Cadena Ser, la El Larguero, de la adăpostul celor patru turnuri ultra moderne care domină capitala Spaniei. Cel mai impunător e însă cel de-al cincilea și se numește Real Madrid, cel mai mare club din istoria fotbalului, cu peste două miliarde de simpatizanți pe tot globul. Împreună cu celelalte 11 turnuri, din Barcelona, Torino, Londra, Manchester și Liverpool, strâng împreună 40 de Ligi ale Campionilor și peste 100 de titluri naționale. Și alte miliarde de suporteri. În plus, în Anno Domini 2021, senor Perez spune că cele 12 au pierdut peste cinci miliarde de euro din cauza pandemiei. Casa de Papel s-a golit!
Ei bine, ne vom uita până ne vor ustura ochii la Real-Liverpool, la Barca-Juventus, la AC Milan-Manchester United ori la Inter-Atletico și cassa se va umple din nou. Restul suntem de mult pierderi colaterale.
A, sigur, că da, era să uit. Prăfuitul Imn al lui Händel va fi înlocuit de superbul hit al focoasei americance Tina Turner. Cum care? Simply the best!