L-au vândut cu un milion, acum vor să-l răscumpere cu 80. Ce portar plănuiește să transfere PSG

21 04. 2023, 11:13
Foto Alessandro Garofalo/LaPresse 18 aprile 2023 Napoli, Italia calcio Napoli vs Milan - Champions League 2022/2023 - Stadio Diego Armando Maradona Nella foto: Mike Maignan A.C. Milan April 18, 2023 Naples, Italy sport soccer Napoli vs Milan - Champions League 2022/2023 - Diego Armando Maradona stadium. In the pic: Mike Maignan A.C. Milan PUBLICATIONxNOTxINxITAxFRAxCHN Copyright: xAlessandroxGarofalo/LaPressex

Titularul dintre buturile rossonere, Mike Maignan, este tot mai aproape de a reveni pe “Parc des Princes”. Goalkeeperul în vârstă de 27 de ani este un produs al Academiei lui Paris Saint-Germain şi a fost cedat în vara lui 2015, la Lille, pentru suma de numai un milion de euro.

Presa din Italia informează că şefii lui PSG sunt hotărâţi să îl repatrieze pe Mike Maignan. Pentru a-l achiziţiona pe portarul lui AC Milan, şeicii de la gruparea din capitala Franţei sunt gata să bage mâna adânc în buzunar şi să plătească nu mai puţin de 80 de milioane de euro.

Maignan egalează recordul lui Keppa

Maignan ar deveni astfel cel mai scump portar din istorie, egalându-l pe Keppa Arrizabalaga, pe care Chelsea l-a transferat contra aceleiaşi sume de 80 de milioane de euro.

Jurnaliştii din „Cizmă” mai scriu că trupa din Hexagon plănuieşte să-i ofere lui Maignan un contract pe cinci ani. Anual, portarul ce măsoară peste 1,90 metri va urma să încaseze zece milioane de euro. Salariul acestuia va fi astfel de aproape trei ori mai mare decât cel pe care în încasează, în prezent, la trupa de pe „San Siro”.

A revenit după o lungă absenţă

Maignan a stat mai multe luni pe tuşă, după ce a suferit o accidentare serioasă la gambă. Locul său între buturile rossonere a fost luat de experimentatul goalkeeper român, Ciprian Tătăruşanu. Maignan s-a accidentat în a doua parte a lunii septembrie a anului trecut şi a revenit pe gazon abia în 26 februarie.

Chiar dacă a crescut la PSG, Maignan nu a evoluat niciun minut pentru echipa mare a parizienilor. În 2015, Maignan a ajuns la Lille, acolo unde a petrecut şase ani. În vara lui 2021, s-a transferat la Milan, bifând deja 36 de prezenţe în Serie A. În plus, portarul francez a mai strâns alte opt apariţii în tricoul rossonerilor în Champions League.