Constantin Budescu a debutat la FC Voluntari în partida cu Chindia, de la Ploiești, care s-a încheiat o remiză albă, scor 0-0. Mijlocașul de 32 de ani a jucat doar 25 de minute. Chiar și așa, el a reușit să provoace un scandal imens după meciul din etapa cu numărul 22 din Liga 1.
Budescu nu a dus lipsă de oferte după ce s-a despărțit de echipa lui Gigi Becali. Și totuși, a ales să semneze cu gruparea ilfoveană. Internaționalul român nu a ținut cont de faptul că patronul celor de la Sepsi anunțase în mod public că s-a înțeles cu el.
Laszlo Dioszegy nu se aștepta ca Budescu să facă o asemenea mișcare. Oficialul s-a arătat extrem de dezamăgit de atitudinea jucătorului. Mai mult decât atât, el l-a acuzat pe fotbalist că nu are cei șapte ani de acasă.
Am văzut și eu declarațiile domnului Budescu și vă spun foarte sincer că sunt dezamăgit de cele declarate de dânsul. Dacă el spune că a avut oferte și de la FC U Craiova, iar domnul Adrian Mititelu îl dorea la ei, nici măcar nu mai stăteam de vorbă cu el. Noi nu facem licitații.”, a spus, în primă fază, patronul lui Sepsi.
Dioszegy nu înțelege de ce fostul jucător al lui Gigi Becali nu s-a mai prezentat la întâlnirea pe care o programase înainte de a semna cu cei de la Voluntari. În plus, el spune că Budescu a făcut pasul spre el, și nu invers.
Dacă zice că avea oferte și de la alte echipe, atunci de ce ne-a mai sunat pe noi să se autopropună la Sepsi? Nu l-am căutat noi, ci el pe noi. Însă, domnul Budescu nu mi-a spus niciodată că are vreo ofertă de la FC U Craiova sau de la alte echipe. Eu vreau să îi transmit că nu lucrez la circ ca să fac circ, așa cum dânsul. A spus că noi cei de la Sepsi am făcut circ.
Dacă el consideră că un patron, adică eu, cel care l-am așteptat stadion de la ora 8:00 de dimineața până la 17:00 face circ, atunci nu mai este nimic de comentat. A, ba da! Pentru acel cuvânt circ îi pot spune domnului Budescu că este lipsit de educație. Nu vreau să mai am niciodată de-a face cu astfel de jucători.”, a completat Laszlo Dioszegy, conform Prosport.
În clasamentul din Liga 1, Chindia ocupă locul 11, cu 23 de puncte, în timp ce echipa antrenată de Liviu Ciobotariu se poziționează pe locul trei, cu 38 de puncte.