În aeroportul din Istanbul se aude doar zumzetul forfotei cotidiene, cu pasageri care migrează spre porțile de îmbarcare, cască ochii prin magazine sau trag de timp la un restaurant în așteptarea zborului de pe tichet. Undeva, într-un colț, un hotel inedit, cu camere-capsulă, încearcă să atragă călătorii care, pentru 8 ore, doresc să-și tragă puțin sufletul mai comod înainte de o cursă mai târzie.
Dintr-odată însă, atmosfera se agită brusc, iar sute de perechi de ochi se îndreaptă către esplanada din mijlocul aeroportului. ”Ay, ay, ay, ay / Canta y no llores / Porque cantando se alegran / Cielito lindo, los corazoneeeesss”. Un grup de mexicani cu câte un pahar de vin alb la purtător pornesc un concert ad-hoc, atrăgând privirile și aplauzele spectatorilor de ocazie.
E primul semnal că avionul spre Qatar stă să plece, iar Daniel și prietenii lui, veniți tocmai de la Ciudad și Guadalajara, au pornit deja showul Mondialelor. Lumea se învârte instant în jurul lor, valuri de fotografii cu și fără sombrero!
Concertul inedit durează câteva minute, după care, la gura de îmbarcare în avion, un Babilon se deschide. Sunt acolo fani din întreaga lume, din Argentina și Italia până în Brazilia și Germania. Toți au pregătite documentele Hayya Card, permisul de trecere fără de care nimeni nu poate pleca spre Doha. Qatarul a închis granițele pe durata CM, intră numai suporterii, jurnaliștii și personalul din jurul Cupei.
Iar bucuria turneului se revarsă într-o completare a show-ului multinațional. Rușii fac demonstrații de acrobație, italienii prezintă numere de jonglerii, alături de nemți, iar mexicanii, o! daaa!!, mexicanii – reiau concertul pe mai multe voci, iar ”Besame Mucho” și ”La Cucaracha” sunt ovaționate cu fluierături și tropote intense.
În avionul zăpăciților, atmosfera e la fel aprinsă, jumătate din drumul de patru ceasuri spre World Cup se trăiește înflăcărat și cu înțepături cordiale între vecinii de continente. ”Americaaa Latinaaa, Menos Argentina”, la care conaționalii lui Messi zâmbesc și se amuză.
Maxi și amicii săi sunt îmbrăcați în tricourile ”pumelor” și, când vine vorba despre România, își aduc aminte de colosalul 3-2 pentru Hagi și compania la Mondialul din 1994.
Băieții aveau atunci doar 3-4 ani, dar imaginile video nu le-au scăpat peste ani, de la unul dintre cele mai triste meciuri din istoria participărilor argentiniene la CM. ”Să nu uităm însă că n-a jucat Diego, da?”, lansează provocarea Gabriel, un tip care vine acum din Germania, unde lucrează ca bucătar, în Leipzig. ”Mi-a plăcut mult Mutu, un fotbalist minunat”, decretează sud-americanul, care ne vorbește despre amici de-ai săi din București și Cluj.
Pentru ei, o comparație Diego – Lionel nu e oportună, ”sunt amândoi ai noștri și-i iubim la fel de mult”. Au deja bilete la finala din 18 decembrie și sunt siguri că, de data asta, Messi nu va mai rata șansa unui titlu mondial. Ultima șansă!
Așa sună Mondialul la porțile de intrare în Qatar. Bucuria fanilor, excentricități, amiciție înșurubată pe loc, niscaiva alcool pentru încălzire. Dincolo însă de acestea, urmează un turneu controversat, care-și dorește să pună în spatele acestei imagini frumoase subiectele sensibile de luni și ani de zile creionate în jurul competiției: criza muncitorilor decedați pe șantirele CM, problemele comunității LGBT, provocarea mediului și, deasupra tuturor acestor teme, balaurul corupției despre cum Qatarul a obținut găzduirea Mondialului prin șiruri de beneficii subterane, pe zeci-sute de milioane de dolari.
Vom mai vorbi însă despre toate acestea. Să ne bucurăm însă de începutul de drum spectaculos spre Qatar și să-i mai ascultăm încă o dată pe fanii lui Guardado și Memo Ochoa, fostul coleg al lui Mutu de la Ajaccio: ”Ay, ay, ay, ay / Canta y no llores / Porque cantando se alegran / Cielito lindo, los corazoneeeesss”.