Jucătorul a căzut brusc pe teren, în timpul meciului. Imagini groaznice la Miami, înainte de debutul Simonei Halep. Video
O zi neagră pentru tenisul mondial. După ce iubitul fostei numărul 1 în clasamentul WTA, Aryna Sabalenka, a decedat, un jucător a leșinat pe teren în timpul unei partide.
Tenismanul francez Arthur Cazaux și-a pierdut cunoștința și s-a prăbușit pe teren în ultimul set din meciul disputat cu compatriotul său Harold Mayot, în calificările de la turneul din Florida.
Care este starea jucătorului francez
În setul decisiv, la scorul de 4-6, 7-5, 2-1, jucătorul francez a leșinat și a fost nevoie de intervenția de urgență a echipei medicale. Cel mai probabil, Arthur Cazaux a fost afectat de căldura mare și de umiditatea ridicată din timpul meciului.
Starea lui Arthur Cazaux este stabilă, din fericire, însă a trebuit să fie transportat în afara terenului cu un scaun cu rotile, pentru teste suplimentare. De asemenea, el a trebuit să se retragă din această partidă.
„Căldura și umiditatea sunt incredibile la Miami. Când ne vom opri din a pune sănătatea jucătorilor în pericol?”, a scris Alize Cornet pe Twitter.
Ziua dramelor în tenis
Tot astăzi, iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, care este împreună cu numărul 2 WTA la Miami, a încetat din viață. Jucătoarea de tenis a primit vestea în timp ce se pregătea de debut la turneul de la Miami, la care participă Simona Halep și cu care s-ar putea întâlni dacă jucătoarea româncă va trece de italianca Paola Badosa.
Halep şi Badosa au mai jucat împreună de două ori, iar Simona a câștigat de fiecare dată cu 2-0. Este prima partidă pe care campioana noastră o va disputa după ce TAS a decis să-i ridice suspendarea după cazul în care era acuzată de dopaj.