Eugenie Bouchard este una dintre cele mai frumoase jucătoare din circuitul mondial. Canadianca va juca în următoarea perioadă la Transylvania Open. Luni seară a avut loc petrecerea jucătoarelor prezente la turneul clujean. Bouchard a fost vedetea serii, ea atrăgând toate privirile cu ținuta sa sexy.
Eugenie Bouchard este cu siguranță cea mai așteptată prezență de la Transylvania Open 2022. Canadianca va intra în competiție marți. Ea va juca împotriva ucrainencei Anhelina Kalinina.
Luni seară a avut loc petrecerea jucătoarelor care participă la Transylvania Open. Vedetea serii a fost Eugenie Bouchard. Canadianca a făcut furori cu ținuta ei sexy, toate privirile fiind aținitite asupra sa. Bouchard a fost foarte solicitată, toată lumea dorind să facă poze cu frumoasa canadiancă.
Două favorite de la Transylvania Open au fost eliminate în prima zi a turneului de la Cluj. Ana Bogdan (46 WTA), favorită numărul trei a turneului, a părăsit competiția prematur. Cel mai bine-clasată româncă din acest turneu a cedat în duelul cu Jule Neimeier (76 WTA), scor 6-7 (5), 2-6.
De asemenea, Marta Kostyuk (56 WTA) a fost învinsă de Jasmine Paolini (78 WTA), scor 7-5, 3-6, 4-6. În a doua zi a turneului, vor intra pe terenul de la Cluj trei românce: Irina Bară (150 WTA), Jaqueline Cristian (83 WTA) și Gabriela Ruse (104 WTA). Tot marți va intra în joc și vedeta turneului, canadianca Eugenie Bouchard (443 WTA).
A doua ediție a turneului de tenis Transylvania Open se desfășoară în perioada 8 – 16 octombrie la Cluj Napoca. Competiția face parte din categoria WTA 250.
În absența Simonei Halep, fanii români aveau mari așteptări din partea Irinei Begu (32 de ani, locul 33 WTA). Din păcate, aceasta și-a anunțat retragerea din cadrul turneului din cauza unor probleme medicale. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului pe site-ul oficial al competiției. Locul Irinei pe tabloul de simplu a fost luat de britanica Harriet Dart. Prima retragere importantă de la turneul clujean a fost cea a Emmei Răducanu (19 ani, 67 WTA). Aceasta a acuzat o accidentare la încheietura mâinii.
Acestea nu sunt însă singurele jucătoare care s-au retras de la turneul clujean. Organizatorii au anunțat că Sara Sorribes Tormo (Spania), Mayar Sherif (Egipt) şi Alexandra Krunic (Serbia) nu vor mai juca la Transylvania Open. Locurile acestora pe tabloul principal au fost luate de Xinyu Wang (China), Dalma Galfi (Ungaria) şi Varvara Graceva (Rusia).