Un fost președinte de la Dinamo, Constantin Anghelache, a reacționat vehement după ce clubul a retrogradat în Liga 2.
Universitatea Cluj a răpus Dinamo la barajul de menținere/promovare în Liga 1, scor 3-1 la general. Anghelache este de părere că portarul Mihai Eșanu are o mare vină pentru golurile încasate de Dinamo în această dublă manșă cu Universitatea Cluj, ocupanta locului 3 din Liga 2.
Eu vreau să spun precis. Din păcate, nu e o surpriză pentru mine. Am spus că Dinamo are cel mult 10% șanse să rămână în Liga 1. Am spus că va fi foarte ușor pentru U Cluj să stea baricadată în apărare și să dea un gol pe contraatac. Ceea ce a și făcut.
Eșanu, un dement de portar! A dus echipa în această situație, prin golul de la Cluj și golul de acum. Acum, Dinamo va intra în faliment! Echipa are această datorie la masa credală de 5,4 milioane de euro. Nu mai are cum să îndeplinească acel plan de restituire a datoriilor. A rămas fără veniturile din drepturile TV, nu mai are niciun jucător. Dinamo nu are absolut nimic. Nu are nici conducere.
Echipa se va destrăma. Ar fi și o rușine mai mare să joace un an în Liga 2 și să retrogradeze. Sunt echipe bune în Liga 2”, a spus Constantin Anghelache, pentru GSP.ro.
Dinamo a retrogradat pentru prima oară în istoria sa de 74 de ani. VEZI AICI Cela mai tari imagini din barajul Dinamo – Universitatea Cluj.
La pauza returului Dinamo – Universitatea Cluj, Giani Kiriță reacționat dur. Fostul căpitan al lui Dinamo l-a criticat pe Eșanu pentru golul încasat în prima repriză:
Dinamo a încercat să construiască cu mingi înalte, cu ce? Nu am văzut nicio idee de joc. Centrare intre șase și 11 metri, să vina cineva, asta trebuie să facă.
La un meci din asta… pentru mine este de neînchipuit cum nu ești concentrat la un meci din asta. Ăla nu vrut să dea la poarta, ăla a vrut să centreze. Unde a capul tău?
Dacă Eșanu stătea unde trebuie, golul ăsta nu exista. El a vrut să centreze și a dat mai tare în ea”, a spus Kiriță, în direct la PlaySport Live.
Dragoș Tescan (22 de ani) a deschis scorul în returul meciului Dinamo – Universitatea Cluj cu o execuție incredibilă.
Mijlocașul oaspeților a înscris un gol fabulos în „Groapă”, în minutul 17. Tescan l-a învins pe portarul Mihai Eșanu cu o minge lobată, expediată de la peste 25 de metri. Mingea „a mușcat” bara transversală, după care a picat în poartă.
Vlad Morar (28 de ani) a egalat pentru Dinamo în minutul 19. Gazdele n-au avut forța să mai înscrie vreun gol, astfel că din sezonul viitor vor evolua în eșalonul secund.
Universitatea Cluj s-a impus cu 3-1 la general, după ce a câștigat cu 2-0 în tur, pe teren propriu.