Jaqueline Cristian și Barbora Krejcikova se întâlnesc în această dimineață în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Sydney. De asemenea, Gabriela Ruse a disputat, de la ora 02.10 partida contra Anettei Kontaveit, câștigătoarea Transylvania Open.
Meciul de la Sydney este prima partidă directă dintre româncă și jucătoarea din Republica Cehă. Krejcikova, locul 4 în clasamentul WTA, pleacă cu prima șansă în fața jucătoarei din România care se clasează pe locul 71.
Locul 4 a fost prezentă și la Turneul Campioanelor la sfârșitul anului trecut, dar a pierdut toate partidele. Sportiva din România a ajuns în această fază a competiției după ce s-a impus, în două seturi, în fața Priscillei Hop, jucătoare din Australia clasată pe locul 221 WTA.
Jucătoarea din Cehia s-a impus în două seturi, 1-6, 5-7, și avansează în competiție.
Jucătoarea din Estonia, campioană la Transylavia Open, s-a impus în fața Gabrielei Ruse și s-a calificat în sferturile de finală de la Sydney. Numărul 7 din clasamentul WTA a câștigat fără prea mari probleme, în două seturi, 6-3, 6-1, într-o partidă care a nu a durat decât 76 de minute.
În primul tur de la Sydney, Kontaveit s-a impus în două seturi identice (6-3, 6-3) contra chinezoaicei Shuai Zhang. Pe cealaltă parte, Gabriela Ruse trecuse, după trei seturi (6-2, 3-6, 6-4) și aproape două ore și jumătate de joc de Magdalena Frech, jucătoare din Polonia.
Astfel, Jaqueline Cristian rămâne singura româncă ce se mai poate califica în următoarea fază a competiție.
Câștigătoarea US Open 2021, Emma Răducanu a jucat ier primul meci din 2022 la turneul Sydney. În competiția premergătoare Australian Open, britanica cu origini românești a înfruntat-o pe Elena Rybakina, jucătoarea din Kazahstan care ocupă locul 13 în clasamentul WTA.
În ciuda așteptărilor mari, Emma Răducanu a arătat un joc modest dar și o formă fizică slabă, fiind învinsă fără drept de apel de Rybakina. Sportiva britanică nu a avut nici măcar o minge de break. Ea și-a pierdut de cinci ori serviciul. Singurul moment bun al Emmei a fost în setul secund, la 0-3, când a câștigat unicul game din meci. Astfel, jucătoarea din Kazahstan s-a impus după doar 54 de minute, cu scorul de 6-0, 6-1.
Simona Halep s-a confruntat în 2021 cu mai multe accidentări și a ratat majoritatea turneelor imortante. Astfel, Simona a ieșit din TOP 10 WTA după mai bine de șapte ani în care a dominat tenisul mondial. Însă, debutul în noul sezon este unul de vis pentru constănțeancă.
Simona Halep a plecat înainte de începerea noului an în Australia, acolo unde și-a propus să joace cât mai mult pentru a-și atinge obiectivul, revenirea în primele zece jucătoare din lume. Primul pas a fost făcut și este unul extrem de mare, câștigând turneul Melbourne Summer Set 1. Pentru acest succes, Simona Halep a primit 2.791 de puncte și a urcat cinci poziții în clasamentul WTA, ajungând pe locul 15.