Ioana Cosma se pregătește pentru o nouă etapă în viața sa, după ce a fost dată afară de la Pro TV. Vedeta traversează o perioadă dificilă, întrucât a lucrat vreme de 28 de ani în trustul Pro, ca reporter, realizator și prezentator. Ea a pus întotdeauna cariera pe primul loc. Publicul cunoaște foarte puține detalii din viața ei intimă, iar fanii sunt curioși să alfe cu cine se iubește Ioana Cosma.
Ioana Cosma a crescut pe stadioane și nu a lipsit de la meciurile FC Universitatea Cluj înainte de a deveni o rapidistă convinsă. Apropiații fostei prezentatoare de la Pro Arena au dezvăluit că vedeta tv și-a organizat ani la rând programul și concediile în funcție de cele ale formației Rapid București.
În presă se menţionează foarte puţin despre viaţa amoroasă a acesteia. Singura informație despre iubitul Ioanei Cosma a ieșit la suprafață acum 12 ani. De atunci nu s-a mai scris nimic despre partenerul secret al blondinei. Prezentatoarea, în vârstă de 48 de ani, nu a vrut să facă public numele iubitului ei și nu a postat niciodată poze cu chipul lui.
Ioana Cosma adoră călătoriile. De cele mai multe ori, ea călătorește împreună cu mama sa, conform presei mondene. Tabloidele au scris în 2010 că moderatoarea tv i-a făcut cadou celei care a adus-o pe lume o vacanță în Bulgaria. Cele două s-au fi distrat la vremea respectivă alături de iubitul jurnalistei și de sora acestuia.
Cei patru au vizitat, printre altele, castelul Reginei Maria din Balcik, potrivit perfecte.ro.
Fosta prezentatoarea de la Pro Arena ar fi îndrăgostita de Balcik încă din adolescență. Ea a vizitat ori de câte ori a avut ocazia orașul din Bulgaria.
În ceea ce privește pasiunea pentru sport, se pare că aceasta se trage de la faptul că bunicul ei o ducea în copilărie pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei FC Universitatea Cluj. Așa ar fi prins gustul fotbalului.