La fiecare derby, cu Dinamo, Rapid sau alți dușmani viscerali, suporterul FCSB trăiește un sumbru paradox! Prin valuri de înjurături din toți bojocii și mii de grumazuri, îi este recunoscută identitatea pierdută. Este și asta o formă de patrimoniu. FCSB e Steaua! Oare?
În 2018, Rapid se înălța din țărâna falimentului pe același stadion. Tot într-un derby. Atunci, în afișul vetust al ligii a patra, ultrașii vișinii înjurau la fel. Cu subiect și predicat. Dușmanul era, însă, altul. FCSB nu e Steaua! Cine mai știe?
Meciul începe cu fum, culoare, ecou și cântec de tobă, apoi este întrerupt de o pătură de ceață într-o diferită nuanță. E alb și vișiniu în tâmpla „Pantelimonului”. E mult roșu și albastru sub felinarele de pe „Basarabia”. Trosnesc petarde până în „Muncii”, „Socului”, „Iancului și pe „Mihai Bravu”. Parcă se aud până-n Obor. Giuleștiul e prea departe, în Ghencea joacă alții.
FCSB începe furibund. Rapid rămâne, cu o apărare blajină, în ceața torțelor. Budescu centrează în interior dintr-o lovitură liberă și-i pune mingea pe frunte lui Șut. Dintr-o panoramă ideală, singur cu toată teama lui Moldovan tradusă în ochi, mijlocașul are gâtul moale și reluarea sa ratează ținta. Gazdele rămân în coasta Rapidului. Elevii lui Petrea simt că adversarul are pieptul moale, de plastelină și fuleul reumatic… de emoții. Tănase recuperează dintr-un ciot de bocanc al lui Belu, combină cu nonșalanță, scoate la Budescu care așterne, simplu cu latul și plin de înțelepciune, un balon pentru șutul ferm al lui Olaru. Mingea mângâie bretonul rebel al lui Dandea, cât să-i clatine reflexul lui Moldovan, cel care, întors din drum, cu o așchie de falangă lăsată în urmă, agață mingea care țopăie, letargic, prin careul mic. Însă Tănase rămâne agil, viclean, atent și, de sub nările portarului giuleștean, reia în plasă și în plexul întregii peluze vișinii din fața triumfului său.
Rapid se reorganizează și Sefer, la câteva minute, driblează scurt, se debarasează de Șut în marginea careului, însă dezamăgește cu un șut cu taxă inversă. Se ne ierți, Petrea! Vlad reține cu un plonjon de meci amical.
Giuleștenilor începe să le colcăie orgoliul. Marzouk are un colț de ochi pentru Belu, fostul jucător de la FCSB este liber, reia din plonjon, spectaculos, însă fără folos. În plasa laterală. Și revenirea oaspeților e clară. FCSB se diluează, mijlocul este cotropit de elevii lui Miță Iosif, Stahl fentează în liziera careului roș-albastru, scoate în radarul porții lui Vlad și Sefer, tot el, cu același șut. Un lat timid lipsit de amprenta personalității. Gambe de adolescent.
Pronia răsplătește Giuleștiul în freamătul prelungirilor. Săpunaru își basculează bena de experiență în careul advers, se lipește de Radunovic, adversarul ține, timid, de o manșetă, rapidistul cade printr-o înșurubare de patinaj artistic și Kovacs dictează, geană pe fază, orgolios și fără regrete, penalty. Și când ai un jucător precum Săpunaru mototolești orice clișeu. Săpunaru obține, Săpunaru execută. Săpunaru înscrie. Rapid egalează. În peluză e, din nou, „Samba do Giulești”. Și cade pauza.
După un start eclatant de meci și un final de dat uitării, Petrea e în stare să-l sune el pe Gigi. Și FCSB schimbă. Iese Cordea, folosit pe post de fantomă, intră Vali Gheorghe, este scos și Budescu și se forțează cu Ianis Stoica. Rezultatul este același, Rapidul pare mai în mușchi, însă ocaziile lipsesc. În minutul 65 revine pe teren și Florinel Coman. Ultima oară a jucat în August. De atunci, FCSB a schimbat doi antrenori. Gigi i-a casat, pe rând, pe Todoran și Edi Iordănescu pentru a simți un subțire deja-vu. Cu Petrea. Toni, de la Anton. La Rapid este introdus Pănoiu, jucătorul cu 17 pe tricou și 10 la Bacalaureat. Rapid pare mulțumită cu firimitura egalului, FCSB ar vrea mai mult, însă nu prea poate. Vicampioana atârnă de o sclipire, de o undă de noroc, de hazard. Atacurile gazdelor se izbesc de zidul alb al vișiniilor și, în magistrala minutelor, CFR Cluj jubilează. Rapidiștii sunt peste condiția unei nou-promovate și, cu transpirația din bumbac și mărturia tabelei, au mângâiat și orgoliul galeriei. Care cântă, domină, dansează. Fluieră și apoi blesteamă când Morais, imberb, cu un galben la purtător, se duce sanie, întârziat, la picioarele lui Crețu. Al doilea avertisment și roșu. Miță Iosif, în corpul lui de urs, are fălcile vișinii și puls de potârniche.
Intră și Keșeru, însă Rapid rezistă în efectiv ciuntit. După pozna lui Morais, punctul este acceptat cu brațele deschise, însă Rapidul îl scapă printre degete. Stoica este tăvălit în careu, după o luptă la sol cu un fundaș advers, Kovacs este, din nou, ferm și acordă penalty. Tănase are vinclul pe rist, execută cu acuratețe de lunetist și FCSB, cu picături de șansă, obține victoria. Și nu e tot. În plin asalt giuleștean, după o contră fulgerătoare, Gheorghe trimite în transversală și Stoica reia în plasă. FCSB câștigă după un start furibund de meci și un final festiv. În rest, Rapid a părut, în multe momnte, mai bună. Degeaba! În farmecul vieții e loc, oricând, de lacrimi.