Novak Djokovic a revenit în Serbia după ce a fost deportat de statul australian pentru că nu este vaccinat anti-Covid-19. Cum era de așteptat, numărul 1 ATP a fost primit ca un adevărat erou de conaționalii săi, veniți în număr foarte mare pe aeroportul internațional din Belgrad.
Sportivul de 34 de ani a făcut câteva poze cu fanii și a făcut tot posibilul pentru a nu interacționa cu jurnaliștii aflați la aeroport. Chiar și așa, ei au reușit să surprindă câteva imagini cu cel mai controversat om al momentului în lume.
Tennis star Novak Djokovic lands back in Serbia after Australia deportationhttps://t.co/09AHNmnBiW pic.twitter.com/Ig3ibO3sDu
— ITV News (@itvnews) January 17, 2022
Fără îndoială că mega scandalul în care a fost implicat în Australia i-a adus un deficit mare de imagine lui Djokovic. Însă în afara Serbiei, pentru că în țara sa se pare că simpatia oamenilor pentru el chiar a crescut în urma ultimelor evenimente.
Ești campionul nostru, Novak”, a fost principala scandare a fanilor prezenți la aeroport, potrivit reuters.com.
Simpatizanții lui Djokovic au cântat și au fluturat steagul Serbiei, exact ca în timpul unei competiții sportive de nivel înalt. De asemenea, ei au subliniat faptul că turneul de la Australian Open nu mai are nicio valoare fără participarea numărului 1 mondial.
100% turneul de la Australian Open și-a pierdut valoarea. Indiferent cine câștigă acum, nu mai contează. Djokovic este numărul 1”, a spus un simpatizant al sârbului conform sursei citate.
În timp ce este adulat de fanii săi, problemele lui Djokovic tind să devină din ce în ce mai mari. Sârbul ar putea primi o interdicție de a intra pe pământ australian pentru 3 ani.
Ceea ce ar însemna că nu va mai putea participa la turneul său de Grand Slam preferat. Djokovic a câștigat de nu mai puțin de 9 ori această competiție, un record absolut.
Iar asta nu este tot. Conform ultimelor declarații făcute de Roxana Mărăcineanu, Ministrul Sportului din Franța, sunt șanse mari ca Djokovic să nu aibă drept de joc nici la Roland Garros.
Românca naturalizată în Franța a anunțat că în Hexagon a fost aprobat un certificat de vaccinare, care reglementează faptul că persoanele nevaccinate anti-Covid-19 nu vor avea acces în diverse locații, printre care se numără și arenele sportive.
Certificatul de vaccinare a fost adoptat. De îndată ce legea va fi promulgată, certificatul va deveni obligatoriu la intrarea în clădirile publice supuse deja permisului sanitar (stadion, teatru sau sală) pentru toţi spectatorii, practicanţii, profesioniştii francezi sau străini”, a transmis Roxana Mărăcineanu pe Twitter.
Până la a reveni în circuitul ATP, Novak Djokovic va petrece câteva zile la Belgrad alături de familia sa.
Președintele Serbiei atacă Australia: „Djokovic a fost maltratat timp de zece zile”