Ironii ale lui Sorin Cîrțu la adresa rivalelor FCSB și CFR Cluj. Oficialul oltenilor nu exclude Universitatea din lupta pentru titlu

02 05. 2022, 18:14
Cîrţu speră să aibă motive de bucurie după instalarea lui Eugen Neagoe pe banca tehnică a oltenilor

FCSB și CFR Cluj se pregătesc de o adevărată finală a campionatului, în ultima etapă. S-ar putea decide titlul la meciul care se va disputa, aproape sigur, la Buzău. Cu toate acestea, ambele candidate la titlu vor trebui să mai joace cu Craiova lui Reghe.

FCSB și CFR Cluj, ținta ironiilor din Bănie. „Ar fi păcat să stricăm organizarea acestui meci”

Craiova poate fi cea care decide destinața titlului de campioană, în acest sezon. Asta pentru că va juca cu echipele de pe primele două locuri. Oltenii nu prea mai speră la titlul de campioană, dar se gândesc că ar putea detrona FCSB de pe locul secund.

Cum să ne mai gândim la titlu, nu vedeți că s-a stabilit deja finala campionatului? Ce să mai vrem și noi, stricăm atâta organizare, cu meciul ăsta. Nu vedeți ce chin și cu stadionul? Nu ne interesează să fim arbitrii acestei competiții, nu ne interesează să îi încurcăm. Și așa le curge sânge din nas la ambele. Văd că s-a tot vorbit de stadion, nici nu mai contează meciurile care se dispută, a venit reacția ironică a lui Sorin Cârțu, pentru Fanatik.

Președintele Craiovei a anunțat deja obiectivul viitor al formației din Bănie.

Pentru noi Cupa este cea mai importantă, acolo ne concentrăm. Nu vedeți că la campionat nu mai avem loc? a mai declarat oficialul craiovean

Mihai Rotaru, pregătit de meciul cu FCSB

Oltenii vor juca cu FCSB chiar în Bănie și promit că nu le vor face niciun favor bucureștenilor. Mai ales după victoria din tur, de pe Arena Națională. De altfel, echipa lui Reghecampf este cea mai în formă din play-off, cu 5 victorii consecutive. PAtronul Rotaru de abia așteaptă și el duelul cu formația patronată de Gigi Becali.

A fost o atmosferă fantastică în care echipa a arătat rău (n.r cu Voluntari), a suferit, dar publicul ne-a ţinut în spate şi am reuşit să luăm cele trei puncte.

Dacă a fost atmosfera asta cu Voluntari, ce o să fie peste câteva zile cu FCSB…

Reghe va juca cu cea mai bună echipă. Nu se pune problema să se menajeze vreun jucător. Nu o să dăm şansa la locul locul doi la şansa de Cupa Romaniei.

Nu trebuie să ne gândim la titlu, dar ne gândim la locul doi în momentul acesta.

Mă interesează să facem spectacol cu FCSB, să fie un stadion care efectiv să explodeze, la figurat, bineînţeles. Cel mai bun să câştige şi aceia să fim noi”, a spus finanțatorul Rotaru, conform Orange Sport.