Irina Bara (27 de ani, 124 WTA) a pierdut în primul tur de la Iași Open. Românca a fost învinsă cu 3-6, 3-6 de rusoaica Darya Astakhova (20 de ani, 256 WTA).
Irina Bara părăsește turneul WTA 250 de la Iași încă din primul tur. Bihoreanca nu i-a făcut față adversarei sale, care s-a impus într-o oră și 32 de minute. Bara și Astakhova s-au întâlnit pentru prima dată în circuit.
Nu a fost ziua româncelor la Iași Open. Mihaela Buzărnescu a fost scoasă de pe teren pe brațe, când era la doar un game distanță de victorie. Miki a suferit o entorsă în partida cu Cristina Dinu. „Mihaela Buzărnescu s-a retras de la turneul BCR Iași Open, din cauza unei accidentări la gleznă. Așadar, Cristina Dinu se califică în turul 2. Însănătoșire grabnică îi dorim Mihaelei!”, a fost anunţul postat de organizatorii turneului, pe pagina oficială de Facebook.
Nici Irina Bara nu a avut o zi inspirată. S-a înclinat în fața rusoaicei Astakhova, în ciuda experienței superioare. Irina continuă, astfel, forma slabă din ultima vreme. A pierdut în primul tur de la Hamburg, la Anett Kontaveit, în timp ce Darya Astakhova a fost eliminată de Matilde Paoletti, la turneul ITF de la Cordenons.
În turul următor, Darya Astakhova va da peste Cristina Dinu (313 WTA), care a profitat de accidentarea Mihaelei Buzărnescu. Miki a fost nevoită să abandoneze în primul tur, după ce s-a accidentat la gleznă, în momentul în care conducea cu 6-1, 5-3.
Venită din calificări, Cristina Dinu şi-a asigurat un cec de 2.000 de dolari şi 21 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
Iași Open este dotat cu premii totale în valoare de 115.000 de dolari.
Tenisul din România este reprezentat bine, în topul WTA. Cinci românce se situează în primele 100 de jucătoare ale lumii, alte 5 se situează între locurile 101 și 200. Simona Halep rămâne principala noastră speranță, dar Ana Bogdan a avut o ascensiune spectaculoasă.
Parcursul excelent de la Varșovia a ajutat-o pe Ana Bogdan să revină în primele 100 de jucătoare din lume. Simona Halep ocupă locul 16 WTA. Irina Begu și Sorana Cîrstea ocupă locurile 34 și 36, iar Jaquline Cristian se găsește la doar 5 poziții în fața anei Bogdan, pe locul 70.