Ipoteză șocantă: se lasă Olăroiu de antrenorat la 53 de ani? Are probleme de sănătate și a vorbit deschis despre asta: „Nu pot merge bine, trebuie să merg la controale”
Cosmin Olăroiu a câștigat cu Al Sharjah Cupa Președintelui din Emirate după un meci nebun. A fost nevoie de 28 de penalty-uri pentru ca învingătoarea să fie decisă.
După 1-1 la finalul a 120 de minute, Sharjah a bătut-o pe Al Ain cu 13-12. După joc, Olăroiu a dezvăluit în fața camerelor că ia în calcul posibilitatea de a renunța la postul său din cauza unor probleme medicale. Oli are o afecțiune la coapsă care-i dă bătăi de cap de mai mult timp.
„Trebuie să văd dacă mai pot să rămân. Am de făcut niște controale. E vorba de problenele mele de la coapsă, care mă încurcă în munca mea. Nu pot să lucrez așa cum îmi doresc”, a explicat Oli, 53 de ani, pentru presa locală.
„Pentru mine, e important că jucătorii mei, cu care am început să lucrez acum 18 luni, au arătat că au personalitate, că pot face multe și că au crescut. Cred că mai avem multe de îmbunătățit și cred putem fi și mai buni decât astăzi, decât în acest sezon.
E important că i-am făcut fericiți pe fani. Trebuie să muncim și să ne antrenăm pentru astfel de momente. E cel mai important să câștigi un trofeu și să-i bucuri pe fani”, a spus Cosmin Olăroiu, citat de gsp.ro.
„A fost o nebunie. Nu știu câte penalty-uri au fost. Numai antrenor nu vrei să fii într-o asemenea situație. Nu am vrut să ajungem la penalty-uri. Am băgat chiar și doi atacanți, dar nu am putut marca”, a încheiat Olăroiu.
Olăroiu, 17 trofee în zona Golfului
Plecat de la Steaua în 2007, Olăroiu a strâns nu mai puțin de 17 trofee în Golf, unde le-a antrenat pe Al Hilal, Al Ain, Al Sadd, Al Ahli și Al Sharjah. La acestea se adaugă titlul luat în China cu Jiangsu Suning.