Ipoteză incredibilă. FC Argeș poate rămâne în Superliga și dacă nu întoarce scorul cu Dinamo. ”O echipă are mari probleme”

Ioan Valentin Oprea 31.05.2023, 15:08
Ipoteză incredibilă. FC Argeș poate rămâne în Superliga și dacă nu întoarce scorul cu Dinamo. ”O echipă are mari probleme”

FC Argeş încă mai speră să se menţină pe prima scenă a fotbalului românesc. Chiar dacă Garita şi compania au suferit o corecţie în manşa tur a barajului cu Dinamo, oficialii grupării din Trivale visează la un miracol.

Returul dintre FC Argeş şi Dinamo nu se va juca la Piteşti. Partida este programată să se dispute la Mioveni, sâmbătă, de la ora 21:00. Stadionul pe care a evoluat marele Gicu Dobrin urmează, în scurt timp, să fie demolat. În locul acestuia, se va construi o arenă modernă, ce va avea o capacitate ce va depăşi puţin 15.000 de locuri.

Eu vă spun că am încredere că o să putem să întoarcem rezultatul. De ce să nu putem să marcăm şi noi atâtea goluri? Trebuie să credem în noi până în ultimul minut al meciului”, a declarat Viorel Tudose, unul din sponsorii piteştenilor, pentru Pro Sport.

O echipă ar putea să retrogradeze din cauza licenţierii

Piteştenii au prins curaj, după ce în spaţiul public a apărut informaţia că o echipă din Superligă nu va primi licenţa. FRF urmează să facă astăzi publice toate informaţiile despre licenţiere, iar şefii de la FC Argeş aşteaptă cu sufletul la gură deznodământul.

E adevărată şi informaţia de care îmi spuneţi. Am primit şi eu unele semnale vizavi de problemele mari ale unei echipe din primul eşalon, iar dacă cei de la FRF vor aplica ad litteram regulamentul, atunci problemele legii insolvenţei nu îi permit acelei echipe să joace din sezonul viitor în prima divizie. Astfel că, FC Argeş ar putea rămâne la masa verde în Superligă”, a mai completat Tudose.

Chestionat la emisiunea „Fanatik Superliga” pe marginea acestui subiect, Daniel Stanciu, directorul executiv al alb-violeţilor, nu s-a arătat foarte optimist în legătură cu un astfel de scenariu. „Sunt încă bulversat de eşecul cu Dinamo”, s-a limitat să răspundă acesta.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622