Iordănescu, de nestăpânit! Antrenorul celor de la CFR Cluj a insinuat că arbitrii români încep să facă „jocul” rivalilor, în special celor de la FCSB, principala contracandidată la titlu.
CFR Cluj a fost învinsă, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-2, în fața celor de la Universitatea Craiova, permițându-le oltenilor să reintre în lupta pentru titlu. Dincolo de rezultat, antrenorul celor de la CFR Cluj, Edward Iordănescu, are un alt motiv de îngrijorare. Tehnicianul este de părere că, sâmbătă seara, Ovidiu Hațegan ar fi trebuit să acorde cel puțin două lovituri de la 11 metri. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar antrenorul român este de părere că lucrurile nu sunt deloc întâmplătoare. Acesta a declarat că nu este prima dată când se întâmplă așa ceva, lăsând de înțeles că se gândește la „jocuri de culise”. Jocuri care ar avantaja-o pe FCSB, liderul din Liga 1.
Putem să depășim momentul asta, sunt sigur. Pregătisem în final schimbarea cu Hoban că să închidem jocul, am simțit că trebuie să acceptăm că nu ne-a intrat mingea, să securizăm ce aveam. Am mers după o logică: la momente fixe nu e bine să schimbi. Apoi am luat gol. Acum aș schimbă, poate, dacă e să dăm timpul înapoi. Au fost 3 goluri din faze fixe. A fost neinspirație majoră la brigada de arbitri. Mi-e jenă să comentez. Uitați-va la filmul asta în 3. Vedeți Craiova – CFR cu Hațegan la mijloc.
Ultima etapă din sezonul trecut, apoi ce s-a întâmplat în sezonul regulat și în seară asta. Ajunsesem să facem haz de necaz pe margine, că poate ne da un penalty la al 3-lea pe care trebuie să-l primim. E rușinos. Am luat apărarea arbitrajului, am catalogat totul că erori umane, dar deja sunt prea multe și gândul meu merge spre altă direcție, a declarat Edi Iordănescu, la finalul partidei cu Craiova.
Dacă FCSB se va impune în fața celor de la Sepsi, duminică seară, la Giurgiu, va crește diferența față de CFR Cluj la patru puncte. Un imbold moral consistent, înaintea partidelor directe dintre cele două favorite la titlu.
O înfrângere dureroasă pentru noi. La pauză am revenit, credeam ca vom câștiga. Am avut multe ocazii, puteam sa câștigăm acest meci. Dacă dădeam gol la 1-1, câștigam. Dar nu am pierdut nimic. Încă avem șanse la titlu. Putea să dea două penalty-uri pentru noi, dar ne-am obișnuit cu domnul Hațegan”, a completat Camora.