Ioanițoaia distruge FCSB după ratarea titlului: „Oricât de rău ar juca Farul în Champions League, tot nu va lua 10 ca FCSB”

George Drafta 26.05.2023, 01:11
Ioanițoaia distruge FCSB după ratarea titlului: „Oricât de rău ar juca Farul în Champions League, tot nu va lua 10 ca FCSB”

Reputatul jurnalist susţine că indiferent care va fi prestaţia celor de la Farul în competiţiile continentale, constănţenii nu se vor putea face de râs aşa cum au făcut-o roş-albaştrii în dubla cu Silkeborg din grupele Conference League.

Farul a cucerit titlul după ce a trecut în penultima etapă a playoff-ului de principală rivală FCSB. Şi merge fără presiune în Gruia duminică seară. Marinarii îşi pot face deja strategia pentru participarea în Champions League.

Va fi a doua din istorie, după ce în stagiunea 2017-2018 alb-albaştrii au evoluat de asemenea în cea mai tare competiţie la nivel de cluburi din Europa.

Atunci echipa purta numele Viitorul şi a fost eliminată la chiar prima dublă jucată. APOEL Nicosia a „scos-o din joc” după prelungiri. Acum, Hagi îşi doreşte ca Alibec & Co să facă o figură mai frumoasă şi să aducă puncte la coeficientul României.

Replica pentru contestatarii lui Hagi

Cei cărora li se pare că succesul intern al celor de la Farul merită apreciat doar dacă e completat de o performanţă continentală au primit un răspuns pe măsură din partea lui Ovidiu Ioaniţoaia.

Ovidiu Ioanițoaia
Ovidiu Ioanițoaia

„Într-adevăr, nu-i exclus ca Farul, tânără și fără mare experiență, să sufere în cupele continentale. Atât că una-i una și alta-i alta. Nu-i normal că bagatelizezi obținerea titlului, ba și să-l iei în derâdere, anticipând că echipa încoronată campioană va claca în confruntările internaționale.

Poate că se va întâmpla așa, dar poate că nu. Și-apoi, ca să li se răspundă contestatarilor cu aceeași monedă, e de presupus că, oricât de prost ar juca Farul în UCL, tot nu va pierde cu 0-10, precum FCSB în „dubla” de Conference League din octombrie 2022 cu Silkeborg, echipă care abia a scăpat de retrogradare în Danemarca!”, a fost argumentaţia directorului Gsp.

I-a pus la punct pe fanii FCSB-ului

Pe Ioaniţoaia l-au deranajat comentariile fanilor roş-albaştrilor la unul dintre articolele sale în care lauda performanţa reuşită de Gică Hagi.

„Furioși că Farul a cucerit titlul în disputa cu favorita lor, în așa-zisă finală a campionatului, numeroși fani ai FCSB nu s-au sfiit să pună sub semnul întrebării valoarea de antrenor a lui Gică. Regretabil e că au făcut-o adesea într-un limbaj necontrolat.

Cum nu s-au mai putut lega de arbitraj și au refuzat să conștientizeze erorile de management comise în Berceni,  au interpretat lucrurile cum le-a convenit. Așa au tras concluzia, evident eronată, că formația constănțeană va deveni ciuca bătăilor în Europa! O pradă ușoară, după exemplul Viitorului antrenat de Hagi”, a mai notat celebrul jurnalist.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622