Ioan Andone îl încurajează pe Radu Drăgușin după un nou meci pe banca lui Tottenham: ‘Să se bată pentru locul lui!

Mihai Gradina 04.04.2024, 14:31

Ioan Andone, fost internațional cu o carieră impresionantă, este de părere că tânărul fundaș Radu Drăgușin va deveni în curând un jucător de bază la Tottenham. Deși Drăgușin nu a jucat niciun minut în ultimul meci din Premier League, Andone este convins de potențialul său.

Andone, care a jucat 55 de meciuri pentru echipa națională și a avut contracte la Elche (Spania) și Heerenveen (Olanda), a analizat performanțele lui Drăgușin. El a subliniat că Drăgușin trebuie să aibă răbdare și să muncească mult pentru a se impune la echipa din Londra.

„Este un jucător de excepție, mai ales la această vârstă fragedă, la care mai poate acumula cunoștințe. A reușit în campionatul italian, iar acum trebuie să se obișnuiască cu ritmul din Premier League, al cărui nivel este peste Serie A. Eu spun că îi trebuie timp să se acomodeze! El are toate calitățile să ajungă un titular la Tottenham. Este greu să îți intri în ritm când joci o etapă, apoi 20 de minute sau stai pe bancă”, a declarat Ioan Andone, la Digi Sport.

Drăgușin a fost unul dintre jucătorii vedetă ai perioadei de transferuri din această iarnă din Europa. Conducătorii lui Tottenham au făcut eforturi uriașe să-l cumpere și au reușit să câștige această bătălie în care s-a implicat și „colosul” Bayern. Fundașul a fost adus de la Genoa cu 25 de milioane de euro, sumă achitată la semnarea documentelor, plus alte cinci milioane de euro sub formă de bonusuri.

Ioan Andone, despre situația lui Drăgușin la Tottenham: ”Nu știm cât va dura”

După confruntările cu Fulham și Luton, în care a fost titular, a urmat un nou meci în care nu a intrat pe teren: partida cu West Ham United, care s-a terminat la egalitate, 1-1.

„Sunt convins că muncește mult și știe ce trebuie să facă. El asta trebuie să facă: să muncească. Un fundaș central foarte bun nu are nevoie de un talent ieșit din comun, ci de muncă. Nu trăiește din talent, trăiește din muncă. Eu cred că va fi în regulă, dar nu știm cât va dura asta. Eu cred că la el nu poate fi o problemă de încredere. Eu cred că el și-a dat seama, înainte să semneze, că nu va fi titular. El trebuie să se bată pentru locul lui și să fie mai bun în fiecare zi”, a mai spus „Fălcosul”.

Jurnaliștii din Anglia au scris că Drăgușin nu va juca prea mult în acest final de sezon, după ce fundașul central Micky van de Ven și-a revenit din punct de vedere medical.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622