Întunericul din camerele VAR

De multe ori, cei aflați în fața monitoarelor n-au curajul să-i corecteze pe cei din teren

Arbitrajul video a fost adus în campionatul nostru ca să ne ajute. S-au cheltuit sume considerabile, s-au făcut antrenamente ”la rece” timp îndelungat, scopul final fiind acela ca tehnologia să intervină și să corecteze acolo unde ”factorul uman” s-ar putea afla în eroare.

S-au corectat inclusiv deciziile corecte

Uneori, într-adevăr VAR-ul s-a dovedit util. Cel mai recent caz a fost la UTA-FCSB, în Cupă, unde Adrian Cojocaru nu văzuse acel penalty (destul de clar) pentru oaspeți. Alteori însă, același VAR a făcut prăpăd, ravagii. Cel mai ilustrativ exemplu e golul anulat Rapidului în meciul cu Chindia, când, după acordarea inițială, ”centralul”, tras de mânecă de arbitrii video, s-a dus, s-a uitat la televizor și s-a răzgândit. A luat decizia greșită deși inițial, ”pe viu”, apreciase corect.

Oamenii din microbuze

Cum se știe, la fiecare meci din Liga 1, CCA deleagă un central, doi asisteni, o rezervă și doi oameni meniți să se uite pe monitoarele din microbuzul tehnologic parcat la stadion. Unul cu atribuții de arbitru de centru, celălalt cu competențe de tușier. Ar trebui ca aceste delegări să fie oarecum echilibrate, în sensul că dacă ai un arbitru FIFA în teren, în microbuz ar trebui să se afle un coleg de-al său din aceeași categorie ierarhică.

Cine-i șeful?

În acest sezon, Ovidiu Hațegan, încă incomplet refăcut după problemele de sănătate pe care le-a avut nu demult, a fost folosit de multe ori în camera VAR. E adevărat, încă nu poate alerga zece mii de metri (cam atât ”bagă” un arbitru de centru într-un meci, uneori chiar mai mult), dar ochiul său versat vede, poate corecta. Plus că dimensiunea sa profesională lucrează involuntar asupra colegului din teren, ”dacă a spus Ovidiu că e așa, sigur e așa”. Fără să-și propună asta, chiar și din acel microbuz, Hațegan devenea șeful brigăzii.

Cei care nu admit corecții

Din păcate însă, de cele mai multe ori lucrurile stau pe dos. În teren e un arbitru din prima categorie, în timp ce în microbuz se află unul mult mai slab cotat. Acesta din urmă, copleșit de personalitatea colegului din iarbă, aproape că n-are curajul să-l corecteze. Cum să te bagi peste Istvan Kovacs fără ca el să ți-o ceară? Sau peste Radu Petrescu? Ți-o retează imediat, ”lasă că am văzut eu mai bine” și rămâne cum a stabilit el. E o reținere organică din partea celor din eșalonul doi în a-i corecta pe ”corifei”. Și-atunci VAR-ul aproape că nu mai are niciun rost, bani aruncați de pomană.

Tăcerea e de aur

Cum discuțiile din camera VAR sunt înregistrate, unii dinte cei puși să asigure arbitrajul video nici nu se mai ostenesc să-i spună ilustrului ”central” că a greșit. L-ar pune într-o postură jenantă, mai bine tac și zic că au văzut (sau n-au văzut) și ei exact ce a decis omul cu fluierul.
Greșelile din mictrobuz nu se penalizează?

Inclusiv în acest sezon, mai mulți arbitrii ”din teren” au fost reținuți de la delegări pentru niște greșeli evidente. Acum suspendările nu se mai comunică public, dar nu e deloc greu de observat că după câte o eroare majoră, unii dispar câteva etape din peisaj. Ce n-am văzut încă sunt arbitrii VAR care să fie ținuți pe tușă pentru cum au analizat lucrurile din microbuz. Despre cum au întors decizii corecte, transformându-le prin intervențiile lor în erori flagrante.

Nu tehnologia, ci oamenii

Am mai semnalat asta, încă de la primii muguri ai apariției VAR-ului în peisajul nostru. La noi nu tehniologia va fi problema, ci factorul uman. Un ecran nefuncțional se repară, o fibră optică se poate pune la punct, însă un mod greșit (și tendențios de multe ori) de a vedea lucrurile, efectiv n-are leac!