INTERVIU. Ionuț Rada prefațează derby-ul de sâmbătă și vorbește despre rivalitatea dintre Craiova și Rapid. „Când m-am transferat la Rapid, Daniel Niculae mi-a zis că în sfârșit am venit și eu la o echipă cu suporteri”. I-am răspuns „Stai liniștit, la Craiova e altceva!”

Antiteza dintre „copilul” Craiovei și ostilitatea ca adversar

Salut, Ionuț, mulțumesc pentru timpul acordat. În cele ce urmează, vom vorbi despre perioadele petrecute de tine la Universitatea Craiova, respectiv Rapid București, mai ales că prima etapă din 2022 a Ligii 1 are programat acest derby. Fiind un jucător tânăr, la Craiova, cum se simțea un meci din teren între cele două?

Salutare și mulțumesc pentru invitație. Un moment special pentru mine, ca și jucător tânăr. Tot timpul mă gândeam cum ar fi să joc pe stadionul „Central”, actualul „Ion Oblemenco”, fiind legitimat atunci la Clubul Sportiv Școlar din Craiova. Deși cariera m-a dus la multe echipe, Universitatea Craiova era visul oricărui copil din cartier. Atmosfera de pe „Central” era ceva incredibil, emoțiile pe care le simțeam m-au ajutat să merg înainte.

În cealaltă tabără, la Rapid, rivalitatea s-a intensificat foarte mult între cele două, mai ales după episodul din 1998. Ca jucător în Giulești, cum trăiai din teren un derby cu Craiova?

Orice jucător pleca în București, fie că era vorba de Rapid, Dinamo sau Steaua, nu era văzut cu ochi buni de suporterii Universității Craiova. Momentul în care te întorceai pe terenul de acasă și jucai împotriva Universității, indiferent cât de apreciat sau oltean get-beget erai, suporterii te tratau ca un adversar. Fac parte din fotbal, din dezvoltarea unui jucător, și am învățat să joc și cu o atmosferă ostilă. Dacă nu se depășesc anumite limite, este frumoasă această atmosferă când se întâlnesc două echipe de tradiție cu suporteri în spate, Rapid și Craiova de față.

În vremurile respective, putea fi comparat un meci Craiova – Rapid cu un derby bucureștean Rapid – Dinamo sau Rapid – Steaua, din punct de vedere al intensității?

Din punct de vedere al Universității Craiova, da. Era o rivalitate cu echipele din București. Pentru cei de atunci de la Craiova, când jucam cu Dinamo sau Steaua, era o rivalitate mult mai mare față de cea cu Rapid. În decursul anilor și această rivalitate a crescut și dă o culoare aparte fotbalului și meciului în sine.

Revenind la Craiova – Rapid, ai vreo amintire specială legată de această partidă?

Din tribună, am văzut partida din 1998. O parte își dorea să câștige Steaua, una Rapid. A fost o presiune imensă. Din teren, la Craiova, mi-amintesc când am mers pe „Giulești” și am câștigat cu 2-0, noi o echipă foarte tânără, în timp ce ei se pregăteau să celebreze titlul. A fost foarte frumos, i-am bătut la ei acasă. În ceea ce privește Rapid, rămân, bineînțeles, meciurile pe care le-am disputat în campionat. Rivalitatea s-a accentuat an de an și există o anumită ostilitate.

„Sper să pice de acord și să existe o singură echipă”

În prezent, există două „Craiove”. Pe site-urile de specialitate (n.r. – Transfermarkt), tu apari că ai jucat la FC U Craiova 1948, echipa domnului Mititelu. Din punctul tău de vedere, care este „adevărata” Universitatea Craiova?

Aici este un subiect sensibil. Ambele tabere văd din direcții diferite. Eu, ca fost jucător, sunt undeva la mijloc. Nu ma pot pronunța nici cu FCU Craiova 1948, nici cu CSU. CSU a promovat cu acele reguli, din Liga a 2-a, la momentul respectiv. Echipa la care eu am evoluat, Universitatea Craiova, cea cu stema curată, a ajuns la desființare, dezafiliere, iar, 2-3 ani de zile, n-a existat fotbal în Craiova, din diverse motive. Am vorbit cu persoane din ambele tabere, ambele îmi expun argumente pro și contra, dar mie mi se pare greu să înțeleg, deoarece, cum am spus, eu am jucat pentru o singură echipă, acum sunt două. E o bucurie că sunt două echipe din Craiova în Liga 1. O echipă a luat-o de la zero, din Liga a 4-a, una din Liga a 2-a. Eu sper și cred că, în viitorul apropiat, aceste două echipe, prin toți cei implicați, conducători, Primărie, să pice de acord și să existe o singură echipă.  Mă bucur că am evoluat într-o perioadă în care era o singură echipă la Rapid, la Craiova, la Steaua. Nu pot să mă pronunț, nu am studiat, deci sunt neutru.

Putem spune că ai jucat pentru Universitatea Craiova, deci pentru niciuna din Liga 1 de astăzi, corect?

Da, eu am jucat pentru Universitatea Craiova. Fiecare are dreptatea lui în ceea ce privește CSU și FCU. Mi-a fost mult mai ușor să răspund în trecut, astăzi nu. E o discuție care poate dura foarte mult timp și nu pot răspunde exact.

„Craiova este ceva special în inima mea”

Pe lângă trofee și istorie, ambele echipe sunt recunoscute și pentru fani. Unde te-ai simțit mai aproape de tribună?

Craiova este ceva special în inima mea. Acolo m-am îndrăgostit de fotbal, acolo am simțit ce înseamnă un derby, acolo am marcat primul gol. Meciul Universitatea Craiova – Steaua din 2002, când am câștigat cu 3-1, cu 40.000 în tribună și încă 20.000 pe afară, e ceva nemaipomenit. N-am mai simțit niciodată o asemenea atmosferă. La Craiova este totul special, pentru mine, care am crescut cu acea atmosferă. Suporterii Rapidului, și prin stadionul pe care l-au avut și prin cel pe care îl vor avea acum, creează o atmosferă frumoasă. Totuși, dintre cele două echipe, rămâne Craiova. De altfel, când m-am transferat la Rapid, glumeam cu Daniel Niculae. Îmi zicea „În sfârșit, ai venit și tu la o echipă cu suporteri”, dar nici eu nu mă lăsam mai prejos. Ne contram pe chestii de genul ăsta. Îi ziceam „Stai liniștit, la Craiova e altceva!”. Între cele două, e normal să aleg Universitatea Craiova. Fotbalul cu pasiune este ăla adevărat. Și există și la Rapid, și la Craiova.

Unde ai avut cele mai mari satisfacții, la Craiova sau la Rapid?

Chiar dacă am jucat și am dat gol în Champions League, pentru mine, atmosfera pe care am trăit-o la meciul cu Steaua a fost ceva de nedescris. Bineînțeles, când ridici un trofeu deasupra capului, joci în competiții europene sau îți cântă imnul echipei naționale, sunt momente de satisfacție și mândrie. Totuși, n-am cum să nu mă bucur de meciul Craiova – Steaua, n-am cum să nu mă bucur de performanțele și trofeele de la Rapid, Steaua sau CFR și să nu fiu mândru de ele.

Ai văzut episodul mai puțin plăcut cu Deian Sorescu la Mioveni. Ai avut parte de asemenea evenimente, clinciuri, înjurături, la Craiova sau la Rapid?

Au fost foarte multe. La Craiova mi-aduc aminte. Eram jucător tânăr, de-abia pătrundeam în echipa de seniori. Suporterii nu erau de-acord cu conducerea din acea perioadă și se întindeau pe asfalt ca să oprească autocarul. După anumite meciuri, dacă nu câștigam, veneau în cantonament la noi. La fel și la Rapid. Suporterii își doresc foarte multe lucruri de la jucători. Veneau la cantonamente și puneau o presiune mare pe noi, din cauza rezultatelor. Totuși, simți că practici un fotbal pe care îl vezi la televizor, cu suporteri implicați, cum am trăit la meciul Craiova – Steaua. Ce s-a întâmplat la Dinamo, a fost și vina jucătorului. Într-un moment în care clubul trece prin dificultăți. Suporterii sunt supărați, pot să reacționeze în fel și fel. Responsabilul echipei n-ar fi trebuit să-l lase pe Sorescu să se apropie.

Personal, ai avut parte de un astfel de eveniment, comparativ cu cel al lui Sorescu?

Nu. Au fost clinciuri, discuții aprinse, dar fără injurii. Au fost discuții ca de la suporter la jucător. Erau supărați de o anumită prestație, dar foarte rar vorbeau despre o anumită persoană. Așa cum am perceput eu, atunci, întâlnirile cu suporterii, poate te ajută să te scuture, să te călești și să te focusezi din nou. Poate la alți jucători este prea mult. Mie, însă, mi-a plăcut asta.

Cele două „trădări” și curajul de a face mereu pasul următor

Ai trecut, de două ori, de la o rivală la alta. De la Craiova la Rapid, mai apoi de la Rapid la Steaua. Să vorbim de primul episod. Cum a fost primită trecerea din Bănie în Giulești, din partea suporterilor?

A fost un transfer mediatizat. Mulți au spus că am fugit. Suporterii țineau partea clubului, a echipei, primesc și astăzi mesaje că am trădat Craiova, dar suporterii nu știu foarte multe detalii din spatele unui transfer. Cât la sută este dorința jucătorului, cât la sută este dorința clubului, cât la sută i se transmite jucătorului că mai este nevoie de el. De asemenea, partea financiară. În relația pe care o aveam, la Craiova, cu impresarul și cu conducerea, nu doreau să prelungesc. Conta foarte mult să am o stabilitate contractuală. Eu mai aveam un an de zile contract, voiam să prelungesc, jucam la lotul național, dar lucrurile nu au continuat. Primisem ofertă de la Dinamo și Rapid, dar, crescând cu rivalitatea față de Dinamo, am ales Rapid. Când am ajuns de la echipa națională din cantonament, nu știam ce se va întâmpla. Totuși, imediat am aflat că actele cluburilor erau deja semnate. Clubul mi-a dat un semnal că nu vrea să mă mai țină.

Oarecum ai fost forțat să pleci și ai ales „răul cel mai mic”.

Da, dar nu aș spune răul cel mai mic. Rapid m-a dorit cel mai mult. Dacă ar fi fost să am Steaua, Dinamo, Rapid, tot în Giulești m-aș fi dus. Mergeam la echipa campioană, Dan Petrescu antrenor, Giovanni Becali parte din club. Au contat foarte multe lucruri care m-au ajutat să iau această decizie. Nu doar partea financiară contează într-un transfer. Suporterii nu le-au luat în seamă și au zis că jucătorul vrea să plece, dar jucătorul nu poate pleca de capul lui.

A doua „trădare” pusă în cârca ta a fost de la Rapid la Steaua. După performanțele cu Rapid, Europa, trofee, ai plecat în Ghencea. Cum a fost pentru tine?

Eu îl numesc transfer, nu trădare. Transferul la Steaua seamănă cu cel de la Craiova la Rapid. Trebuie să-mi prelungesc contractul, am făcut-o pe o perioadă scurtă, se schimbase antrenorul, sistemul de joc. Am avut discuții cu cei de la club să văd ce intenții au. După performanțele amintite, parcursul european sau trofeele câștigate, mi-au zis „Da, vedem!”. Când a venit oferta, domnul Hagi m-a sunat și mi-a zis că mă dorește. Clubul a primit oferta, a acceptat-o. Gică Popescu era impresarul meu. M-a sunat și mi-a zis că deja au semnat cluburile și că e alegerea mea. Cum am menționat și mai devreme, îmi primisem răspunsul. Dacă Rapid primea ofertă de la Steaua, dar ei ziceau că nu vor să-l dea la o rivală sau în prima ligă, ci în străinătate, era ok, nu aș fi plecat. Dar, când ei au primit oferta și au acceptat-o și eu, ca jucător, știam deja răspunsul clubului, m-am gândit la următorul pas.

Suporterii nu știu aceste lucruri și ei au catalogat drept „trădare”. Ai avut probleme odată cu transferul de la Rapid la Steaua?

La un moment dat, unde stăteam în București, eram la Steaua. În săptămâna premergătoarea meciului, mi-am găsit mașina vandalizată. Am zis că face parte din joc, lucrurile n-au mers mai departe și nu am avut niciodată, niciun fel de probleme. Consider că suporterul apreciază și cum te vede pe teren, la antrenamente, la meciuri, ca om, cum te implici. Bineînțeles că te atașezi de astfel de suporteri, cluburi, dar tot timpul mi-am dorit să fac următorul pas, mi-am dorit mai mult. Nu neapărat partea financiară. Puteam să rămân la Rapid, dar mi-am dorit provocări noi.

Punând în balanță plecarea de la Craiova la Rapid cu cea de la Rapid la Steaua, unde a fost ură mai mare din partea suporterilor?

Din ce-am simțit, de la Craiova. Aveam 21 de ani când am plecat de la Craiova, eram văzut ca un jucător care ulterior să devină căpitan. Era o onoare pentru mine. Când ne întâlneam în meciurile directe, se simțea acest lucru, chiar dacă eram crescut la Craiova.

„Liga 1 este încă în căutare”

S-a scris în presă că patru echipe din Italia sunt interesate de Antonio Sefer, jucătorul Rapidului. Din informațiile Playsport, două dintre ele sunt Pisa (Serie B) și Sampdoria (Serie A). Pe final de carieră ai jucat în Italia. Crezi că poate face Sefer acest pas?

E un fotbal dificil în Italia. Se axează mult pe tactică și forță. În perioada petrecută în Serie B, am văzut diferențe foarte mari în ceea ce privește nivelul de pregătire fizică, de intensitate, de presiune față de România. Vedem jucătorii care au făcut pasul în alte campionate, nu doar Italia. Partea fizică contează foarte mult. Sefer este încă sub nivelul a ce ar putea să întâlnească acolo. Cred că este mult prea devreme, a jucat în „B” și acum are șase luni în Liga 1. Bineînțeles, poate să fie o rampă de lansare, să meargă acolo și să se integreze. Totuși, vedem în ultimii ani tot mai mulți jucători care s-au întors sau au luat-o în jos.

În perioada Rapid, ai fost coleg cu Cristian Săpunaru. El joacă și acum, este căpitan și lider la Rapid. Cum era atunci, la început de drum?

Am fost colegi și la FC Național, și la Rapid. E același pe care îl vedeți. Un jucător care-și dorește foarte mult, a avut valoarea și șansa să evolueze pentru echipe importante din Europa, a jucat la națională, a câștigat trofee. E un jucător care vine din galerie. Este foarte apropiat de clubul Rapid și este de apreciat că sunt astfel de jucători.

Te surprinde că încă joacă?

Nu, deloc. Fotbalul din Liga 1, trebuie să recunoaștem, este în căutare. Nu este un nivel tocmai înalt. Experiența pe care o are și pregătirea fizică la bază, după cum vedeți la el, la Tamaș, la Vinicius, o folosesc și duc meciurile în Liga 1. Acum să vedem în Europa, unde este alt nivel. Pentru Liga 1, nu este nicio surpriză să vezi Tamaș, Săpunaru, Vinicius, jucători care joacă până la 40 de ani.

Ai fost coleg și cu Daniel Niculae. El nu mai joacă, dar se află „în birouri”, ocupând o funcție administrativă. Crezi că i se potrivește această postură?

Da, el și-a dorit foarte mult să vină la Rapid, să fie parte din Rapid, să conducă și să fie în birouri. De când a venit, a continuat o altă muncă pe care au început-o în Liga a 4-a cei de la Rapid. Mă gândesc că nu-i este ușor, și ca jucător, acum ca președinte, să fii la un club precum la Rapid, presiunea suporterilor și a rezultatelor nu este deloc ușoară. Ați văzut, cum a venit, din prima lună a avut probleme cu suporterii, deși se numea Daniel Niculae. Face parte din joc, trebuie să știi să gestionezi, să comunici, să împaci pe toată lumea. Noi, cei din exterior, ne dăm cu părerea, dar în momentul în care ești acolo și trebuie să iei decizii, cu siguranță sunt niște provocări destul de mari.

CSU Craiova sau Rapid București?

Să facem un exercițiu de imaginație. Tu ești antrenor, ești liber de contract, Craiova și Rapid nu au niciun tehnician și ai oferte de la ambele formații. Pe care ai alege-o?

Dacă aș fi antrenor, clar aș începe la Craiova. Nu neapărat FCU sau CSU, dar mi-aș dori să încep la Craiova. Craiova o să fie tot timpul ceva aparte pentru mine.

Acum, pe final, o ultimă întrebare. Sâmbătă se întâlnesc Craiova și Rapid. Sunt la egalitate de puncte, iar, pe parcurs, pentru ambele formații s-au schimbat obiectivele. Dacă CSU dorea titlul la început, pe când Rapid evitarea retrogradării, ele luptă în acest moment pentru accederea în play-off. Pe cine vezi în primele șase, dintre cele două?

Din păcate, Craiova a pierdut mult teren. Îi vom vedea acum, după cantonament. Au fost discuții, jucători care au plecat, Reghecampf n-a gestionat tocmai bine lotul avut la dispoziție. Va fi o a doua parte a anului destul de grea. Suporterii cer multe. Rapidul, în schimb, e o surpriză plăcută. Chiar auzeam oamenii care au jucat la club și care ziceau „N-ai cum, atâta timp cât te numești Rapid, să nu vrei în play-off”. Totuși, în momentul în care promovezi, cu o echipă nouă, după atâția ani în care te-ai chinuit să revii în Liga 1, nu este deloc ușor să vii din prima și să te impui. Este o șansă importantă. Va fi un meci important în ceea ce privește clasarea în play-off pentru cele două. Dacă ar fi să aleg una, cred că Rapid stă mai bine.