INTERVIU EXCLUSIV. Dorința macedoneanului care a jucat pentru „câini” și, acum, este la un pas de mondial: „Vreau să apăr în Qatar și să mai joc, măcar o dată, pentru Dinamo”

Cătălin Mureșanu 29.03.2022, 10:51
INTERVIU EXCLUSIV. Dorința macedoneanului care a jucat pentru „câini” și, acum, este la un pas de mondial: „Vreau să apăr în Qatar și să mai joc, măcar o dată, pentru Dinamo”
  • Kristijan Naumovski (33 ani) și colegii săi din naționala Macedoniei au reușit una dintre cele mai mari surprize din ultimii ani în fotbalul european, după ce au eliminat Italia, joi, 24 martie, în primul baraj de calificare la Campionatul Mondial din Qatar;
  • Marți, de la ora 20:45, selecționata din care face parte și portarul care a îmbrăcat timp de cinci sezoane tricoul lui Dinamo (2010 – 2015) întâlnește Portugalia în meciul decisiv pentru un bilet la mondialul din Qatar;
  • Macedonenii au prins curaj după victoria în fața Squadrei Azzura și sunt încrezători că se pot impune și contra lusitanilor. 
  • Într-un interviu pentru Playsport.ro, fostul goalkeeper al „câinilor” a vorbit despre șansele pe care le are naționala țării sale în fața portughezilor, dar și despre amintirile din perioada în care îmbrăca tricoul lui Dinamo. 

    „Țin legătura cu Steliano Filip”

    Salut, Kiko! Ce a însemnat pentru voi victoria în fața Italiei?

    Nimeni nu credea în lumea asta că vom merge mai departe și cred că nici oamenii de la noi de acasă, în Macedonia. important este că am crezut noi, jucătorii și staff-ul. Italienii vorbeau că vor câștiga Cupa Mondială, că mai au de jucat cu Portugalia, nici nu i-a interesat meciul cu noi, dar uite că la fotbal nu ești câștigător, înainte, niciodată! Bucuria de după meci a fost ca un vis devenit realitate.

    Și portughezii ce spun înaintea meciului cu voi?

    La fel și aici. În Porto, ziarele scriu că echipa e ca și calificată la turneul final din Qatar, dar o să vedem în seara asta. Încrederea noastră este și mai mare după ce am câștigat la Palermo, iar eu consider că Italia este o echipă mai bună decât Portugalia, dar portughezii, individual, au jucători mai valoroși.

    Te gândeai că o să te întorci  la națională? Ultimul ta convocare a avut loc în 2015?

    Așa este, cred că jucam atunci la Levski… sau la Dinamo. Am fost apoi prin Malta, doi ani am jucat și în Hong Kong. Am revenit acasă, vara trecută, și am devenit cel mai bun portar al campionatului, așa că am început să sper că voi putea fi chemat din nou.

    „Să ajungă Dinamo să se bată pentru barajul de a rămâne în Liga 1? Nu! Niciodată!”

    Mai păstrezi legătura cu foștii tăi colegi de la Dinamo?

    Da, cu „Pufi” Bălgrădean vorbesc des și-i doresc mult succes și prin intermediul vostru. Să câștige din nou campionatul cu CFR și poate ne întâlnim în cupele europene. M-am luptat cu el pentru un loc de titular la Dinamo, dar eram prieteni foarte buni în afara terenului. Și cu Steliano Filip mai țin legătura. Am văzut că s-a întors și Torje la Dinamo, dar păcat că echipa nu o duce deloc bine.

     Te așteptai, vreodată, ca Dinamo să ajungă să se bată la retrogradare?

    Doamne ferește! Am mai avut și noi probleme cu banii sau mai erau ani când am fost în afara cupelor europene, dar nici chiar așa. Să ajungă Dinamo să se bată pentru barajul de a rămâne în Liga 1? Nu! Niciodată! Dar asta e, le doresc mult succes, nu cred că vor avea probleme la un baraj cu o echipă de liga secundă.

    „Vreau să mai joc pentru Dinamo”

    Care este cea mai frumoasă amintire a ta de la Dinamo?

    Când am câștigat Cupa României, în 2012, în fața celor de la Rapid. Am mers cu trofeul la suporterii minunați ai lui Dinamo.

    Cât ți-ai propus să mai joci fotbal? Ai ajuns la 33 de ani…

    Vreo 3-4 ani sigur. Mi-ar plăcea să ajung la CM din Qatar și, sincer, să mai joc o dată pentru Dinamo. M-am simțit extraordinar în București, iar experiența pe care am avut-o la Dinamo m-a ajutat foarte mult, mai departe, în carieră. Salutări tuturor prietenilor mei din România. 

    • Naumovski a revenit la echipa națională a Macedoniei după 7 ani și a fost rezervă în meciul cu Italia
    • FK Shkupi, echipa de club la care activează Naumovski, se află pe primul loc în campionatul din Macedonia
    • Goalkeeperul în vârstă de 33 de ani a fost antrenat la Dinamo de Ioan Andone, Dario Bonetti, Liviu Ciobotariu sau Flavius Stoican

     

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622