INTERVIU. Drama lui Claudiu Vaișcovici. „În orice secundă ați fi putut fi pa, cei care v-au lăsat să jucați fotbal, și-au bătut joc de dumneavoastră”

Claudiu Vaișcovici (58 ani) a oferit un interviu emoționant pentru PlaySport.ro. Fostul atacant de la Oțelul, Dinamo sau Bursaspor a fost operat în urma problemelor la inimă pe care le-a avut din naștere, cauzate de sindromul WPW. Dinamovistul spune că medicul care a efectuat intervenția chirurgicală i-a spus că, în orice secundă a carierei sale, risca o dramă, iar cei care l-au lăsat să joace s-au folosit de el. „Cleo” povestește cum a reușit să fenteze regulile după ce, la 19 ani, doctorii i-au interzis să mai intre pe teren și, astfel, a ajuns să lucreze în fabrică. O poveste de viață, cu riscuri, vicii, dragoste pentru fotbal, compromisuri și zâmbet, spusă din… adâncul inimii.

Membru în boardul DDB încă de la înființarea mișcării socios- mai 2018-, Claudiu Vaișcovici le cere suporterilor să-l scoată din conducere, motivând, fără să tragă pe cineva la răspundere sau să se declare iritat, că nu a mai fost sunat de un an și nu i s-au cerut părerea sau votul niciodată.

Drama lui Claudiu Vaișcovici. „În orice secundă ați fi putut fi pa”

Bună ziua domnul Vaișcovici, ce faceți?

Uite stau și iau proporții (râde).

Cum așa, să înțeleg că sunt efectele pandemiei?

Sunt efectele intervenției chirurgicale la care am fost supus anul trecut, în martie, chiar când a început nebunia asta, că am avut un noroc teribil și am mai prins să mă operez. Alții așteaptă și acum.

Dar ce s-a întâmplat?

Problemele mele la inimă care m-au chinuit toată cariera. Uite că nu am mai scăpat de operație! Și cât am fentat-o! A trebuit să mă las de țigări și uite că încep să-mi rămână hainele mici. Sunt pe urmele lui Lică Movilă (râde).

Sper că sunteți bine, în afară de aceste kilograme în plus! Este vorba de problemele care v-au obligat să jucați pe semnătură toată cariera?

Da. Sindromul WPW (Wolf- Parkinson- White). Eu m-am născut cu problema asta și, până în 1981, la aproape 19 ani, nu am știut de ea. Însă tu faci o eroare care s-a împământenit așa…

Despre ce e vorba?

Nu am jucat pe semnătură, nu exista așa ceva atunci. Chiar tata, el a vrut mult ca eu să joc fotbal, le-a transmis tuturor că el semnează, să pot să fac fotbal, iar doctorii au spus că semnătură se dă doar în cazul unor intervenții chirurgicale complicate sau… la morgă, când ridici mortul.

„În orice moment puteam să fac infarct”

Și atunci cum ați jucat, ani la rând, la cel mai înalt nivel?

E o poveste lungă. Ani de zile, cam din 1986 cred, după ce promovasem cu Oțelul în Divizia A, chiar intrasem pe teren în primele două etape, doctorii m-au oprit și, după multe variante, discuții, intervenții, s-a luat decizia să primesc viza medicală lunar. Pe atunci se dădea la șase luni. Și eu, lună de lună, mergeam la Centrul de Medicină Sportivă și făceam teste, EKG-uri, controale, ore pe bicicleta aia nesuferită, pentru a primi viza medicală. Știi ce mi-a transmis domnul doctor care m-a operat anul trecut? A venit cu fișa mea, cu toate testele, analizele și mi-a spus direct: „Domnule Vaișcovici, dumneavoastră ați jucat fotbal, vă cunosc, ăștia s-au folosit de dumneavoastră! În orice moment ați fi putut fi pa!”. De ceva vreme nu mă prea simțeam bine, domnul profesor mi-a spus că, oricând, puteam să fac un infarct. Mi-a introdus trei cabluri, nu am stat mult în spital, trebuia să mai merg la controale, însă, din cauza pandemiei, nu s-a putut.

Nu e ciudat, poate înficoșător, să auziți acest lucru la 58 de ani?

Aveam eu, în tinerețe, timp să ascultat? Eram inconștient. I-am răspuns sincer domnului doctor: „Să știți că și mie mi-a plăcut”.
Însă cei care v-au lăsat să jucați, nu vă întrebați de ce au făcut-o? Mă gândesc că domnul doctor nu a vrut să vă sperie?
Cum stă treaba… prima oară mi-au interzis să mai joc în 1981, când, la nici 19 ani, am fost obligat să mă las. Cei de la Centrul de Medicină Sportivă mă aveau însemnat, la un control au refuzat să-mi dea viza, eu eram, deja, la București, la Sportul. Și ce să fac eu acum? M-am întors la Galați, m-am angajat în fabrică, la IMEH (Intreprinderea Mecanică de Echipamente Hidraulice), acolo lucrau și mama și tata, eram vreo 16 rude în uzină. Un an și opt luni am lucrat în fabrică, beam un litru de tărie pe seară, jucam jocuri de noroc, fotbal pe bani prin cartierele Galațiului. 25 de lei miuța, mai puneam eu 25 de la mine și beam bere de toți banii. Apoi am jucat la Victoria TC în liga a treia.

„Ce, vă e frică? Dați-i drept de joc, chemați-l lunar la control și dacă apare ceva în neregulă, veniți cu el la mine”

Cum? La Galați aveați drept de joc?

Viza mi-o dădea Galațiul, eu la București eram înseriat. După, cum îți spuneam, am mers la Oțelul și am promovat cu ei, în 86. Și m-au văzut ăștia, era Divizia A și m-au oprit, din nou, după două etape. Am ajuns, cu nea Cornel Drăgușin, la Fundeni, alte contoale, să încercăm să o rezolvăm. Profesorul Orha a văzut despre ce era vorba și mi-a zis: „Bă, tu nu apuci 25 de ani, treci pe masa de operație!”.

Și ce ați spus?

Am întrebat dacă o să mai pot să joc fotbal. Și mi-a spus că nu. Atunci am fugit din spital, m-am întors la Galați. M-a luat din nou medicul Troacă, alte soluții, alte discuții, până la urmă, pentru că pe mine mă curtau echipele din București, iar eu tot le refuzam, nu îmi doream să plec de la Galați, că știam că nu o să joc, a intervenit generalul Diaconescu (n.r. Ovidiu Diaconescu, președintele clubului Dinamo în anii 80). Am mers din nou la Fundeni și… uit cum îl chema pe acel medic. Ăsta, de uit eu acum cum se numea, a găsit soluția să-mi dea viza lunar. Doamnele doctor de la Centrul de Medicină Sportivă, doamna Carmen Dumitrescu și doctorița Pufulete, nici nu au vrut să audă. Chiar l-am auzit pe doctor, că era o ușa cabinetului deschisă pe jumătate și eu așteptam afară, când le spunea: „Ce, vă e frică? Dați-i drept de joc, chemați-l lunar la control și, dacă apare ceva în neregulă, veniți cu el la mine”.

După ați mai ajuns pe la Fundeni?

Medicul ăsta care a găsit soluția cu vizita medicală efectuată lunar, singura variantă să pot și eu să joc, era ceva ireal. Am fost, după, la el, s-a uitat pe actele mele medicale și m-a citit la virgulă. „Cafea nu bei, un șpriț alb mai consumi, țigări fumezi vreo 10 pe zi. Mai taie din ele”. Și așa era! Exact jumătate de pachet fumam pe zi”.

Dar tăria?

Nu am mai pus gura! De atunci și până azi cred că am mai băut un litru și jumătate, hai doi, să nu te mint, de tărie… adunat. La o nuntă, la un botez, mai stropesc limba cu 50 de grame, combinat, mereu, cu Pepsi.

Și cât timp ați făcut această vizită medicală lunară?

Până în 1991. Eu aveam, pe timpul lui Ceaușescu, peste 300 de casete video. Și acum mai am vreo 160. Filme de trei ore și, când mă duceam la vizita medicală, doctorița Pufulete mă mai întreba: „Cleo, ceva filme?” La un moment dat îmi spune: „Noi aveam o experiență lungă, de acum o să vii la două luni”. Și am intrat și eu în rândul lumii, cu Sorin Cârțu, cu „Oneață” Augustin. Și ei au avut unele probleme, dar erau chemați la două luni, eu fiind singurul care venea lună de lună.

După ce ați fost operat și doctorul a spus că puteați fi… „pa” în orice moment al carierei, dacă ați ști toate aceste lucruri și ar trebui să faceți din nou alegerea, ați mai fi acceptat să jucați fotbal în aceste condiții?

Da! Dar după ce mă operam, după, mai încolo, s-a putut, însă eu eram pe final de carieră și am zis că nu are rost.

M-ați fentat cu răspunsul…

Îți dai seama că, mai târziu, după ce m-am lăsat de fotbal și am auzit și unele cazuri, am cam căzut pe gânduri. Chiar am avut un episod cu baschetbalistul Toader, de la Steaua. Eram deja antrenor la juniori și am mers cu un copil la Medicina Sportivă. Cât am stat cu el acolo, am rugat-o pe doamna doctor Pufulete să îmi facă și mie un EKG, să vedem cum mai stă treaba. Și mă întreabă așa, cu o privire ciudată, dacă m-a luat frică după ce am auzit de Toader. Eu nu știam nimic. El era un tip pe la doi metri și 20 și avea, ca mine, Sindromul WPW, însă mult mai grav, că mi-au arătat EKG-ul lui. Liniile alea… la mine arătau mai bine, la el era deranj mare. Și a căzut săracu’, la ei acolo în bază, la Calea Plevnei, unde avea Steaua secțiile, în timpul unei miuțe de fotbal, o joacă între ei. Mingea era la o poartă și, când au întors capul, Toader stătea lat în poarta cealaltă. Asta s-a întâmplat prin 95-96.

„O să-i rog să mă scoată din DDB. Nu am fost consultat niciodată”

O să vă rog să vorbim și de Dinamo. Cum trăiți momentele astea dificile?

Acolo sunt dedesubturi, lucruri pe care nu le știm.

Faceți parte din boardul DDB, programul care, prin banii suporterilor, ține în viață clubul…

Am fost, în trecut, acum nu mai sunt.

Ați renunțat din cauza problemelor medicale?

Nu, însă, cam de un an, nu m-a mai sunat nimeni, nu m-a chemat, nu m-a mai invitat. Am fost și eu acolo, pentru impresie, la început, vreun an de zile, am mers prin țară la unele lansări, prezentări. Alții și-au luat dreptul ăsta de a hotărî, de a vorbi. Nu am dat niciodată vreun vot, nu am fost, cum se spune, activ.

Eu nu am văzut vreun anunț, cum că s-ar fi ales un alt board…

Atunci să mă scoată de acolo, ce să caut eu? O să-i rog să mă scoată, bine că mi-ați spus, am un băiat prin care am ținut legătura și o să-l contactez cât mai repede.

Vă deranjează că nu ați fost consultat în anumite decizii?

Nu. În niciun caz! Știi care e treaba, nu am nimic cu ei, din contră, băieții merită laude pentru tot ce au făcut, nu vreau să-i atac, să fac polemică, însă, dacă nu am fost întrebat niciodată, nu am votat vreo decizie, de ce să primesc și eu laude pentru munca lor? Sau, invers, dacă se întâmplă ceva, nu merge treaba, de ce să mă injure pe mine lumea, să creadă că am făcut și eu parte din chestia asta, dacă nu am făcut! E simplu. Le urez tot binele din lume, dar să mă scoată!

Ciudat. Sunteți, după Marius Niculae, la rândul lui prezentat drept membru în board, al doilea mare jucător dinamovist care spuneți că nu ați fost întrebat în momentul deciziilor. Și au fost multe, mă refer aici la cele de ordin tehnic, numiri de antrenor, jucători aduși. Poate ați fi avut și dumneavoastră expertiza unei păreri…

De ce e ciudat? Eu spun adevărul, fără să mă simt nedreptățit, fără să fac tam-tam. Ce să fac, să mint? Uite, îți spun, la meciul cu Astra parcă am arătat mai bine, nu am luat gol și tot e un lucru bun, am stat mai bine în teren și sper ca Uhrin să găsească soluția salvatoare, să ieșim din criza asta.

Vă mulțumesc domnule Vaișcovici!

Și eu, multă sănătate tuturor!