INTERVIU. Daniel Pancu revine în iarbă la inaugurarea noului stadion din Giulești. Fostul atacant va fi antrenat, din nou, de Mircea Lucescu. „E o sărbătoare pentru Rapid!”

Bădulescu Silvian 22.03.2022, 19:01
INTERVIU. Daniel Pancu revine în iarbă la inaugurarea noului stadion din Giulești. Fostul atacant va fi antrenat, din nou, de Mircea Lucescu. „E o sărbătoare pentru Rapid!”
  • 26 martie 2022 va reprezenta zi de sărbătoare pentru suflarea rapidistă. După o lungă perioadă, Rapid se întoarce acasă, în cartierul Giulești. Deși noul stadion ar fi trebuit să fie gata pentru EURO 2020, acesta a fost terminat la finalul lui 2021. Totodată, birocrația a împiedicat echipa alb-vișinie să joace pe noua arenă încă din sezonul regular. În ciuda vehiculării unor nume precum Ferencvaros, Beșiktaș, Dinamo Kiev sau Real Madrid B, adversara de sâmbătă va fi Politehnica Timișoara, prin prisma prieteniei dintre cele gouă galerii;
  • Premergător partidei „vedetă”, așa cum a fost denumită, vor exista și alte momente dedicate istoriei Rapidului. Printre acestea, se va juca și un meci de old-boys între Rapid București și Poli Timișoara. La această partidă simbolică, pe banca giuleștenilor se va afla Mircea Lucescu, antrenor care a câștigat titlul cu Rapid în 1999;
  • Totodată, prin intermediul paginii de Facebook, clubul Rapid a anunțat că a invitat aproximativ 150 de persoane pentru acest eveniment, foști jucători sau antrenori ai echipei din diferite generații. La meci va onora prezența și Daniel Pancu, chiar dacă, inițial, acesta a declarat că nu vine. Mai mult, el se va afla în garnitura de start a meciului simbolic dintre legendele celor două echipe;
  • Într-un interviu acordat pentru Playsport.ro, „Pancone” a subliniat că aceasta este o sărbătoare a rapidismului, fiind nerăbdător pentru a se reîntâlni cu foștii colegi de echipă, alături de care a dus atâtea bătălii, fie în Europa, fie în campionatul intern. Un adevărat idol al tribunei, cu goluri și momente de neuitat în tricoul Rapidului, Daniel Pancu va apăra, din nou, culorile echipei iubite.
  • Bună ziua, domnule Pancu. Vă contactez în legătură cu evenimentul inaugurării noului stadion, de sâmbătă. În primul rând, deși inițial ați spus că nu veniți, v-ați răzgândit. Care este motivul?

    Eu nu vin pentru cine e pe bancă, indiferent că e rapidist sau nu. Eu vin pentru suporteri, vin să văd stadionul. Chiar acum am fost și mi-am luat invitațiile. E cu totul alt loc. E un eveniment important, o sărbătoare pentru Rapid și chiar nu am cum să lipsesc.

    Meciul a creat un interes enorm. A fost o coadă imensă și s-au vândut toate biletele.

    Da, am văzut. Suporterii Rapidului erau dornici de așa ceva. A fost o perioadă grea pentru ei. E normală reacția lor, plus că e un prilej să vadă toată istoria clubului. Vor fi prezenți oameni care au făcut cinste culorilor Rapidului, în mai multe perioade și în diferite epoci. E un moment special. Mi se pare normal să fie atâția invitați (n.r. – 150) din diverse generații.

    Noul stadion se numește „Rapid – Giulești”. Credeți că ar fi trebuit să poarte numele unei personalități care se asociază cu istoria clubului?

    Nu știu ce să răspund. Personalitate, dar poți să-i superi pe alții. Oricum, dacă s-ar fi pus această problemă a unei personalități, în niciun caz n-ar fi fost cineva în viață. Au fost mulți jucători reprezentativi care sunt decedați și, cred eu, s-ar fi creat o polemică.

    Meciul „vedetă” va fi Rapid – Poli Timișoara. Este adversarul potrivit pentru un astfel de eveniment?

    Pentru suporteri e cel mai potrivit, datorită înfrățirii galeriilor. Totuși, este și din scurt. A fost o perioadă în care nu se știa exact când se inaugurează. Pentru a jucat cu o echipă ca și Ferencvaros, în reeditarea finalei care nu a mai avut loc în 1940 în Cupa Mitropa, ar fi trebuit să anunțe cu cel puțin 6 luni înainte. Ar fi fost o echipă potrivită. Totuși, eu cred că s-a luat o decizie foarte bună cu Politehnica Timișoara.

    La un moment dat se zvonea despre un meci Rapid – Beșiktaș.

    Nu ar fi fost posibil. Chiar dacă e pauză internațională, Beșiktaș joacă în campionat. De asemenea, e o echipă mare care își face programul cu minim 6 luni înainte.

    Veți fi și în garnitura de start al unui meci de old-boys. Cu cine vă veți duela?

    Jucăm cu Poli Timișoara, din câte știu eu. La noi, printre alții, vor juca și Daniel Niculae, Vasile Maftei și Ionuț Voicu, foștii mei colegi.

    Cât contează ca în structura unei echipe să fie și foste glorii?

    Enorm. Și acest lucru se practică peste tot în lume, începând cu FC Barcelona, Real Madrid. Într-adevăr, trebuie să fii și competent, e un criteriu important. Contează enorm și pentru suporteri. Totuși, primul criteriu trebuie să fie cel al competenței. La toate marile cluburi sunt conducător importanți care au jucat la echipa respectivă.

    Domnul Mircea Lucescu și-a anunțat prezența. Vă reîntâlniți, deoarece va fi antrenorul echipei de old-boys.

    Sper să nu mă mai certe ca atunci când eram jucător activ (n.r. – râde). O plăcere deosebită să mă întâlnesc cu cel mai important mentor al meu. Am învățat cele mai multe lucruri de la dânsul, e o somotitate în materie, mai ales pentru ceea ce a însemnat Rapid după 1997. A schimbat mentalitatea clubului. Dintr-o echipă boemă, el a transformat-o într-o echipă cu pretenții la campionat an de an.

    Ce influență are Mircea Lucescu asupra antrenorului Daniel Pancu?

    Am moștenit multe de la el. Chiar dacă sunt la început, mă regăsesc, din punct de vedere al filosofiei de joc, cu cea a dânsului. Am doar 2 ani și jumătate de antrenorat și stau de ceva timp pe bară,  dar am învățat foarte multe lucruri de la dânsul, despre fotbal, strategii, principii de joc. Le-am furat, pentru că, până la urmă, este o meserie în care se „fură”.

    Aveți multe amintiri pe vechiul stadion din Giulești, plăcute și neplăcute. Care este prima care vă vine în cap acum?

    Sunt multe. Am jucat în toate ligile cu Rapid, pe „Giulești”, de la Liga 1 la Liga a 4-a, și le-am câștigat pe toate. Majoritatea amintirilor sunt plăcute. Totuși, dacă ar fi să aleg unul, ar fi câștigarea campionatului în 1999. A fost ceva fantastic, o euforie și o descătușare pe care nu pot să le uit. A fost un meci câștigat cu Craiova, 1-0. Nu pot să uit momentele de după meci.

    Un gol care vă vine în minte?

    Pe lângă momentele trăite aici, sunt și multe goluri. Unul pe care mi-l amintesc acum este cu Universitatea Cluj, în 1997, unde am făcut trei preluări cu călcâiul și am șutat din voleu.

    * Rapid 2-0 Universitatea Cluj, sezonul 1997-1998, etapa a 9-a

    În ultimii ani, Rapid a jucat fie în Regie, fie la Mioveni, fie pe Arena Națională. Noul stadion a primit avizul pentru Liga 1. Cât înseamnă pentru fenomenul Rapid să se întoarcă acasă, după atâta timp?

    Ca și cum te-ai muta din nou în casa ta. Ca și cum noi, ca și oameni, stăm în gazdă și după ne întoarcem acasă. Ăsta e sentimentul. Mulți rapidiști sunt din cartierele limitrofe stadionului, înspre Giulești, Sârbi, Crângași, astfel că sunt foarte apropiați de stadion, ca distanță. Cred că, o perioadă bună de timp, Rapid va juca etapă de etapă cu minim 10.000 de suporteri.

    Peste tot au venit suporterii după echipă. Totuși, ipotetic vorbind, dacă stadionul ar fi fost inaugurat mai devreme, ar fi influențat cumva clasamentul?

    Cu ajutorul suporterilor, Rapid a câștigat anumite meciuri pe Arena Națională. În Giulești, cu siguranță că numărul punctelor ar fi fost mai mare și, implicit, șansele la terminarea pe o poziție de play-off la finalul sezonului regular.

    Domnul Rică Răducanu a declarat că dorește să mai vadă Rapid campioană o dată. Are Rapid structura necesară pentru a se bate, în viitorul apropiat, cu echipele fruntașe?

    În momentul de față nu. Chiar dacă ar avea structura necesară și ar investi, în momentul de față sunt câteva cluburi importante în Liga 1 care nu pot fi depășite. Acest lucru nu este ușor, cu toate că Rapidul este o echipă specială. Poate produce o surpriză, dar în viitorul apropiat, poate în 2-3 ani, eu nu cred că acest lucru este posibil. CFR, FCSB și Craiova sunt puternice și urmează și Farul, părerea mea.

    Daniel Pancu a bifat în tricoul Rapidului meciuri în primele 4 eșaloane fotbalistice. Fostul mare atacant a jucat în 5 perioade diferite la echipa de lângă podul Grant: 1997-1999, 2000-2002, 2008, 2011-2015 și 2017-2018. Și-a trecut în palmares, din teren, un titlu național, 3 Cupe ale României și 2 Supercupe ale României.

    De asemenea, a pus umărul la renașterea Rapidului, alături de care s-a încununat campion municipal. Mai mult, trecând din „dreptunghiul verde” pe banca tehnică, „Pancone” a câștigat seria de Liga a 3-a în sezonul 2018-2019, asigurându-și promovarea în eșalonul secund al fotbalului românesc.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622