Interes uriaș înaintea partidei FCU Craiova – FCSB. Câți spectatori vor fi în tribune

Mugurel Dumitru 16.07.2023, 17:07
Interes uriaș înaintea partidei FCU Craiova – FCSB. Câți spectatori vor fi în tribune

Partida dintre FCU Craiova și FCSB se va juca diseară, la Târgu Jiu, de la 21:30, pentru că arena din Craiova se află în renovare. Gazonul de pe ”Ion Oblemenco” se schimbă în aceste zile, deoarece suprafața de joc a fost deteriorată după festivalul de muzică IntenCiy.

Interes uriaș înaintea partidei FCU Craiova – FCSB. Peste 12.ooo de fani în tribune

În aceste condiții, conducerea oltenilor a ales stadionul din Târgu Jiu, unul destul de nou, dar care nu a mai găzduit de mult partide din primul eșalon.

În sezonul precedent, FCSB a ieșit mai bine din duelurile directe. Doar un 1-1 pentru vicecampioana României pe teren propriu, însă a plecat din Bănie cu toate cele 3 puncte, victorie cu 2-0.

FCU Craiova a terminat pe primul loc în play-out, astfel că a disputat barajul pentru Conference League, contra celor de la CFR Cluj. Oltenii au pierdut partida cu 1-0, însă au dat uitării partida și sunt concentrați să termine în primele șase în acest sezon.

Diseară, de la 21:30, oltenii lui Mititelu se vor duela cu roș-albaștrii într-un duel care va putea fi urmărit și în format LIVE pe playsport.ro.

”Interesul este uriaș. Este sold-out. S-au vândut toate bilete. Vor fi aproximativ 13.000 de spectatori. Dacă se juca la Craiova, erau 20.000 de spectatori siguri”, a spus Marcel Pușcaș, director executiv al celor de la FCU Craiova.

Juan Bauza și Andrea Compagno, marii absenți ai partidei FCU Craiova – FCSB

FCU Craiova – FCSB va fi un meci în care ambele formații nu vor putea alinia cele mai bune formule. Juan Bauza de la FCU Craiova și Andrea Compagno, de la FCSB, nu vor juca în acest meci.

”Noi, cu excepția lui Duarte și Ganea, suntem aceeași fotbaliști. Și au mai venit jucători interesanți. Și ei au adus jucători, iar unul mie îmi place foarte mult, e vorba despre Djokovici.

Da, Compagno nu va juca pentru că este acea clauză de 100.000 de euro asupra căreia s-au înțeles cei doi patroni. Dar vom vedea, nu știu dacă vor conta atât de mult aceste absențe”, a mai spus Pușcaș, la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622