Inter îl trimite pe Ionuț Radu la o altă formație din Italia! Antonio Conte a demonstrat-o în numărate rânduri că nu are încredere în fotbalistul român și că nu reprezintă o soluție pentru Inter. Nici în campionat, nici în Cupa Italiei. Nici acum, nici pe viitor.
Viitorul portarului român Ionuț Radu este mai incert ca niciodată. Internazionale Milano încearcă să scape de el, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, îl include în numeroase afaceri, pentru a obține alți jucători.
Ultima dintre ele, este legată de formația de ligă secundă, Monza. Inter are o mare problemă, pe care vrea să o rezolve cât de curând. Portarul titular Samir Handanovic are deja o vârstă 36 de ani, și are nevoie de un al doilea portar de același calibru. Antonio Conte este convins că Ionuț Radu nu poate interpreta acest rol, așa că încearcă tot felul de piste.
Ultima dintre ele, la îndemână. Inter se gândește să-l repatrieze pe Michele Di Gregorio, portarul ce le aparține, dar care este trimis sub formă de împrumut la Monza, clubul deținut de Silvio Berlusconi și Adriano Galliani. Inter îl dorește înapoi pe Di Gregorio, însă Monza are stabilită o clauză de cumpărare pe care o va activa, mai mult ca sigur. Cu toate acestea, gruparea din Milano a inclus în tranzacție o clauză de răscumpărare de aproximativ 8 milioane de euro.
Așa s-a întâmplat și în cazul lui Ionuț Radu, pe vremea când acesta era împrumutat la Genoa. Acum, Inter îl vrea pe Di Gregorio, însă nu dorește să-i lase cu mâna goală pe cei de la Monza. Au de gând să îl trimită pe Ionuț Radu sub formă de împrumut pentru un sezon, iar Monza să păstreze o clauză de transfer definitiv, dacă acesta va confirma, anunță InterLive.it.
Dacă acest lucru se va întâmpla, Ionuț Radu are din nou șansa de a apăra în Serie A. În momentul de față, Monza este pe locul patru, cu 55 de puncte, loc ce asigură prezența în semifinala barajului de promovare din Serie B în Seria A.
Monza poate promova direct doar dacă va prinde unul din primele două locuri. Pe locul 2, în acest punct al sezonului, după 34 de etape, este Lecce, cu 61 de puncte. Monza are șase puncte peste locul 9, ocupat de Reggina, primul care nu oferă șansa barajului.
Cei mai importanți jucători de la Mona sunt Giulio Donati, Davide Betella, Giuseppe Belluci, Gabriel Paletta, Andrea Barberis, Kevin-Prince Boateng, Dany Mota și Mario Balotelli. Antrenor este fostul mijlocaș al celor de la Inter, Cristian Brocchi.