Despărțirea dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a ținut prima pagină a presei românești pentru o lungă perioadă de timp. Divorțul dintre cei doi a ajuns însă la final. Anamaria a primit o veste excelentă din partea magistraților. Impresara va putea păstra în continuare numele Reghecampf, în ciuda opoziției fostului soț.
Divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a ajuns la final după o lungă perioadă presărată cu nenumărate scandaluri. Judecătoria Buftea a decis desfacerea căsniciei dintre cei doi și a stabilit toate detaliile acestei separări.
Anamaria Prodan a primit o veste foarte bună din partea magistraților. Impresara va putea păstra numele Reghecampf, în ciuda faptului că fostul soț nu a fost de acord cu acest lucru.
După decizia instanței, Anamaria a declarat că va decide singură când nu va mai folosi numele Reghecampf. În plus, ea nu a ratat ocazia de a trimite câteva săgeți către fostul său soț.
Numele meu cu care am făcut istorie de-a lungul anilor este Prodan Reghecampf, în fiecare domeniu din viața mea. Atunci când voi considera că nu mai am nevoie de acest nume am să mi-l scot singură de pe pașaport. Nu trebuie să-mi dea nimeni accept pentru asta.
Ar trebui să-i fie jenă domnului Reghecampf pentru toată mizeria pe care a aruncat-o asupra acestei familii și acestui nume.
Este un capitol închis în vița mea, nu mă mai interesează nimici și nu mă interesează nici măcar să aud declarațiile sau aberațiile pe care le spune domnul Reghecampf!”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Click.ro.
Magistrații Judecătoriei Buftea au hotărât și ce pensie alimentară va trebui să-i plătească Laurențiu Reghecampf fiului său Bebeto. Tehnicianul lui Neftchi Baku va trebui să achite o pensie în valoare de 1/6 din veniturile sale salariale nete, adică 1600 euro pe lună.
Decizia nu este însă definitivă. Avocatul Anamariei Prodan a explicat că se va face apel în privința pensiei alimentare.
Anamaria Prodan nu a cerut niciodată pensie alimentară! E o intoxicare a opiniei publice! În cei doi ani și jumătate, Reghecampf nu a plătit nici un ban copilului lui, nu a plătit nici ceea a ce stabilit instanța la cererea lui expresă, adică pensia minim alimentară.
Datorită acestui fapt lui Laurențiu Reghecampf i s-a pus poprire pe conturi. Avem încă două căi de apel!”, a declarat avocatul Anamariei Prodan.