Înfrângerea cu Sepsi mai face o victimă la CFR Cluj. Dan Petrescu l-a desființat imediat după meci

Gabriel-Alexandru Ioniță 10.07.2022, 11:06
Înfrângerea cu Sepsi mai face o victimă la CFR Cluj. Dan Petrescu l-a desființat imediat după meci

Dan Petrescu a fost foarte supărat pe brazilianul Roger după Supercupa pierdută la Arad în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a fost introdus pe teren în minutul 86 în locul lui Mihai Bordeianu și după doar 5 minute a primit direct cartonașul roșu după ce și-a lovit cu cotul un adversar în timpul unui duel aerian.

Dan Petrescu l-a certat pe Roger pentru cartonașul roșu primit în finalul meciului

După meci, antrenorul campioanei a spus, în stilul caracteristic, că are anumite dubii în privința corectitudinii deciziei luate de arbitru. Dar, dacă într-adevăr decizia a fost cea corectă, atunci Dan Petrescu a explicat că este supărat pe jucătorul său, pe care îl introdusese pe teren, în locul unui mijlocaș defensiv, tocmai pentru a forța egalarea. Lucru ce nu s-a mai întâmplat până la urmă.

Dacă a fost de roșu faultul, sunt supărat, normal. Încă n-am revăzut faza. N-ai voie la asemenea nivel să faci așa ceva. Trebuie să intri, să ajuți echipa, și tu ce faci?”, a spus Dan Petrescu la interviul de după meci.

Cum a analizat antrenorul campioanei jocul contra lui Sepsi Sf. Gheorghe

Legat de joc, Dan Petrescu a apreciat că echipa sa a pierdut în principal din cauza propriilor erori. De asemenea, el a punctat că golul egalizator marcat de Sepsi imediat după pauză a generat o cădere mentală în rândul jucătorilor săi. „Bursucul” a găsit totuși puterea de a-l felicita pe omologul Cristiano Bergodi și pe jucătorii acestuia pentru succesul obținut.

Înainte de meci am zis că finalele nu se joacă, se câștigă. Ne-am bătut singuri astăzi! În prima repriză trebuia să fie 2-0, 3-0, n-am fructificat ocaziile. Apoi am luat gol în minutul 49, după o greșeală colectivă, iar jucătorii au fost afectați de acel moment.

Ne-am bătut singuri. Felicitări lui Bergodi, felicitări lui Sepsi, le urez baftă în continuare. Jucătorii care au intrat n-au jucat rău, mi-a plăcut ce am făcut azi. Am pierdut după două greșeli. Dacă intram cu 1-0 la pauză, nu cred că am fi pierdut. Păun a jucat accidentat după gol.”, a mai spus Dan Petrescu.

Sepsi Sf. Gheorghe s-a impus cu scorul de 2-1 în fața campioanei CFR Cluj pe stadionul Francisc von Neuman din Arad, grație golurilor marcate de Cosmin Matei și Mario Rondon. Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a câștigat astfel al doilea trofeu din istorie, după Cupa României cucerită la finalul sezonului trecut.

Revenit după infarctul suferit, Ovidiu Hațegan a oferit imaginile serii la Supercupa României de la Arad. Arbitrul a izbucnit în lacrimi la final. GALERIE FOTO

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622