Real Madrid se pregătește pentru El Clasico fără un jucător cheie.
Duminică seara, de la ora 22:00, Real Madrid își va întâmpina rivalii de la Barcelona pe teren propriu. Cu toate acestea, madrilenii vor trebui să facă față acestui meci important fără unul dintre jucătorii lor de bază, Dani Carvajal.
Carvajal, fundașul dreapta care a lăsat o amprentă semnificativă în istoria echipei lui Ancelotti, se confruntă cu probleme musculare. Acestea au apărut în urma meciului epuizant de retur de la Manchester, unde Carvajal a jucat un rol esențial pentru Real Madrid în fața „cetățenilor” lui Pep Guardiola. Fundașul a jucat 110 minute și a solicitat înlocuirea în a doua repriză de prelungiri a acelui meci din cauza problemelor musculare.
Recuperarea lui Carvajal nu este completă și există șanse minime să joace în El Clasico. Prin urmare, Don Carlo, cum este supranumit Ancelotti, va trebui probabil să se bazeze pe Lucas Vasquez.
După meciul cu Manchester City din Champions League, Ancelotti a declarat: „Am început bine cu acel gol, apoi am suferit, luptând și dând totul. Cred că ne-am apărat foarte, foarte bine. Supraviețuind? Știm cum să facem asta de ani de zile. Mereu ieșim din situații imposibile. Toată lumea ne credea morți, dar Real nu moare niciodată. Guardiola m-a felicitat și mi-a urat noroc. Este un mare domn, așa cum a fost întotdeauna”.
La rândul său, Pep Guardiola a mulțumit jucătorilor săi, spunând că aceștia au dat tot ce au putut. „Le mulțumesc jucătorilor mei, din toată inima. Mi-a plăcut cum am jucat, dar fotbalul înseamnă să câștigi, iar noi nu am făcut acest lucru, chiar dacă am fost excepționali. Nu ne-am transformat ocaziile, chiar dacă toată lumea a jucat la un nivel foarte ridicat. Felicitări Realului. Am dat totul, așa că nu am niciun regret”.