Peste 20 de mii de suporteri au luat cu asalt Cluj Arena, pentru „șocul” cu CFR Cluj. Suporterii s-au bucurat de primul derby în Liga 1 după 7 ani și au întârziat startul meciului cu peste 5 minute. Partida a contat pentru runda a 15-a a Superligii.
U Cluj și CFR Cluj au așteptat 7 ani pentru un derby în Liga 1. Iar așteptarea a meritat. Fanii „șepcilor roșii” și-au dat întâlnire în centrul orașului, ca apoi să ia cu asalt stadionul. Imediat după intrarea echipelor pe teren, fanii au luat foc. Au dat drumul spectacolului, înaintea ca ostilitățile să se desfășoare pe teren.
Fanii lui U Cluj au aprins torțele și au aruncat cu petarde, iar atmosfera a devenit irespirabilă. Timp de peste cinci minute, arbitrul nu a putut fluiera startul meciului. Nici după ce jocul a început, suporterii gazdelor nu s-au oprit.
Peluza „șepcilor roșii” a afișat un banner uriaș: „Are you not entertained?” Peste 20 de mii de fani au luat loc în tribunele arenei. Nici susținătorii lui CFR Cluj nu au fost deloc puțini.
Suporterii din Gruia au preferat, totuși, un show mai „cuminte”. Au afișat steagul României, alături de culorile vișinii, și au aprins câteva torțe.
Au fost și ironii între cele două grupuri de suporteri. Cei din Gruia au făcut trimitere la un celebrul cântec al „șepcilor” și le-au ironizat pe gazde pentru susținerea din partea autorităților locale. „Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar mai da bani primaru”, a fost răspunsul galeriei oaspete.
La final, cel mai mult au avut de treabă organizatorii și pompierii.
U Cluj – CFR Cluj. ECHIPELE DE START:
U CLUJ: Iliev – Vlădoiu, Pițian, Fl. Ilie, Ispas – Simion, Pires, I. Filip – Horșia, L. Fulop, Thiam
REZERVE: Gorcea – Nowak, Briceag, Bic, Remacle, Haită, Hofman, Moraru, Ad. Bălan
ANTRENOR: Eugen Neagoe
CFR CLUJ: Scuffet – Cr. Manea, Kolinger, Yuri, Camora – Boateng, Muhar, Deac – Petrila, Yeboah, Malele
REZERVE: Bălgrădean – Braun, A. Burcă, Hoban, Cvek, Roger, Gîdea, Bîrligea, Janga
ANTRENOR: Dan Petrescu
Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca)
Arbitru: Petrescu Radu (Bucureşti) / A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti), A2: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti) / Arbitru VAR: Costreie Sorin (Buftea), Arbitru AVAR: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare)