Încă un transfer pe axa Botoșani – CFR Cluj. Cine urmează să schimbe tricoul

04 01. 2022, 14:28
Incă un transfer pe axa Botosani - CFR Cluj

FC Botoșani a realizat primul transfer al iernii. Sebastian Mailat, fostul fotbalist al CFR-ului, a schimbat taberele. Finanțatorul Valeriu Iftime a confirmat această mutare, precum și strategia pe care o va aborda la echipă în continuare.

„Nu cred că pleacă nimeni”

Sebastian Mailat se afla la CFR Cluj din 2017 și era văzut ca o mare speranță pentru ardeleni. Totuși, acesta nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și a fost împrumutat la trei echipe de-a lungul „carierei” de la CFR Cluj. A jucat la Gaz Metan în 2019, la Universitatea Cluj în 2020, dar și la FC Voluntari întreaga stagiune 2020-2021.

Fotbalistul crescut la Timișoara a semnat, astfel, cu Botoșani, după ce în acest sezon nu a bifat niciun minut, iar Dan Petrescu a declarat că nu se bazează pe el.

Valeriu Iftime a declarat că în aceasă iarnă nu vor exista plecări care să aducă un „beneficiu real” la gruparea din Moldova.

Plecări care să aducă un beneficiu real, financiar, nu sunt. Sunt discuții, dar până pe 15 februarie nu cred că pleacă nimeni, se va închide perioade de transferuri și în princiăiu vor sta la noi. Sper să găsim oferte bune pentru ei, discuția a fost doar cu Hervin. Dacă vrea să plece, va pleca” a spus acesta.

„Le-am propus tuturor prelungirea contractelor”

Totodată, acesta dorește să păstreze cei mai buni jucători la echipă pentru a obține performanțe. În acest sens, el a început demersurile de prelungire a contractelor pentru mai mulți fotbaliști de bază.

Noi le-am propus tuturor prelungirea contractelor (n.r. – cei care intră în ultimele șase luni de contract), printre care Ongenda, Braun, Țigănașu, Kage, Fili, inclusiv lui Hervin, dar ei au alte așteptări, alte cerințe.

Pentru toți cei care termină contractul în vară, vor primi propuneri de prelungire. Fili va pleca din iarna asta, are ofertă și i-am spus că îl lăsăm să plece. Îi va fi și greu să joace la noi. Vor mai veni două extreme, dintre care una este Sebastian Mailat” a adăugat Valeriu Iftime pentru sport.ro.

Malcom Edjouma, dorit în Ungaria

Din punct de vedere financiar, echipa nu o duce foarte bine. În condițiile date, există șanse mari ca FC Botoșani să se despartă de un jucător important care are oferte atât din Liga 1, dar și din străinătate. Problemele financiare anunțate de patron la Digi Sport îi fac pe aceștia să scoată la vânzare anumiți jucători. Astfel, Malcom Edjouma, mijlocaș defensiv francez în vârstă de 25 de ani, venit în februarie 2021, liber de contract, este aproape de a părăsi Moldova.

Marius Croitoru a anunțat la Digi Sport că există o ofertă concretă pentru Edjouma din Ungaria.

Edjouma este un jucător pe val, care a făcut o jumătate de an formidabilă. Este un punct fix la noi în echipă. Din păcate, este foarte greu să-l ținem, pentru că este un jucător foarte bun și atrage atenția cluburilor puternice din punct de vedere financiar. Suntem nevoiți să vindem. Depinde de ofertă, are una clară din Ungaria, dar în momentul acesta nu este ceea ce ne dorim noi. Trebuie să mai pună niște bani, pentru că este un jucător de valoare”.