Încă un român își face loc în fotbalul mare. Ce notă a primit după meciul cu Juventus. Video

Alex Matei 05.01.2024, 08:47

Încă un fotbalist român își face apariția printre vedetele fotbalului din Italia. După Radu Drăgușin, Andres Șfaiț ar putea reprezenta în viitor subiectul unui transfer important, dacă va reuși să se impună, așa cum a făcut-o fundașul naționalei.

Românul Andres Emil Șfaiț (19 ani) a jucat aseară pentru Salernitana, împotriva lui Juventus, partidă disputată în cadrul Cupei Italiei. Fotbalistul ofensiv de picior drept evoluează pe postul de aripă, dar poate juca și-n spatele vârfului.

Șfaiț este născut la Cluj-Napoca, dar a fost crescut în fotbalul austriac, la Salzburg și Grodig. La Salernitana a venit din vara anului 2022.

Ce a făcut Andres Șfaiț în meciul cu Juventus

În meciul de joi seara, Juventus – Salernitana 6-1, Șfaiț a intrat în repriza secundă. A fost cel de-al doilea meci pentru el la echipa mare. Primul a fost în august, victoria cu 1-0 în fața celor de la Ternana, tot în Cupă. La Salernitana, Șfaiț încă este încercat la echipa Primavera. În duelul cu Juve, românul l-a înlocuit pe Loum Chaouna (20 de ani), aripă dreapta, în minutul 56, când scorul era 3-1. Salernitana a deschis scorul în minutul 1, dar nu i-a fost de folos, ci mai tare i-a întărâtat pe favoriți.

Juventus – Salernitana 6-1. Rezumat VIDEO

Juventus a avut 12 șuturi pe poartă și alte 8 pe lângă, în timp ce echipa românului doar două, pe poartă. Prestația românului a fost notată cu 6.4 de SofaScore, în timp ce a francezului Chaouna, cu 6.5.

  • Șfaiț are două selecții pentru naționala U20 a României.

La Salernitana mai joacă un fotbalist de origine română, fundașul Flavius Daniliuc (22 de ani), cotat la 7 milioane de euro, dar care a ales naționala Austriei.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622