Mirko Pigliacelli a dezvăluit că și-ar dori să joace pentru echipa națională a României, pe modelul Mario Camora, fundașul stânga portughez al lui CFR Cluj, care a bifat deja 6 selecții sub „tricolor”. Portarul italian al Universității Craiova joacă în România deja de mai bine de trei ani și jumătate și este pe cale să obțină pașaport românesc.
Acest fapt l-ar face eligibil pe fotbalistul în vârstă de 28 de ani pentru echipa națională a României. Pigliacelli nu și-a ascuns dorința de a reprezenta țara noastră în competițiile internaționale.
Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri, la care a participat pe pagina de Facebook a Universității Craiova, Pigliacelli a dezvăluit că sun șanse mari să obțină cetățenia română în luna iunie. Iar din acel moment speră să fie luat în calcul de Edi Iordănescu pentru echipa națională.
Ce îți place să faci în timpul liber?
– Îmi place să merg la pescuit. Îmi place foarte mult, mă relaxează. Stau cu prietenii. Deci, pescuitul.
Pe cine ai idolatrizat în copilărie și cu cine te-ai asemăna ca portar din tot fotbalul mondial?
– Când eram copil portarii mei preferați erau mereu Iker Casillas și Angelo Peruzzi, de la Lazio.
Ți-ai dori să te retragi la Craiova, să ai un meci special de retragere pe „Ion Oblemenco”?
– Cred că dacă se va întâmpla va fi ceva foarte frumos. Îmi doresc acest lucru.
Cu fanii cărei echipe din Italia i-ai putea compara pe suporterii Universității?
– Sincer, fanii noștri au ceva special. Nu pot face o comparație. Fiecare echipă are suporterii ei, dar ai noștri sunt ceva incredibil. Dar dacă trebuie să fac o comparație, eu spun că seamănă din Italia cu galeria lui Napoli.
Îți dorești un pașaport de Oltenia? Să ai dublă cetățenie?
– Da, m-am gândit. Deja am vorbit pentru lucrul acesta. O vom face. În iunie cred că îmi voi lua cetățenia. Și sper, cu pașaportul, să am și eu o șansă la echipa națională.
Această posibilitate s-a ivit chiar la scurt timp după ce Edi Iordănescu s-a plâns de faptul că se confruntă cu o mare problemă în ceea ce privește portarii pe care i-ar putea chema la echipa națională în mandatul său. Astfel că sunt șanse destul de mari ca Mirko Pigliacelli să fie luat în calcul după ce va deveni cetățean român. Mai ales că această practică nu mai reprezintă ceva nou pentru România.
Nu este o situaţie foarte plăcută. E un subiect sensibil cu portarii. Niţă a fost în multe momente declarat de dumneavoastră cel mai bun. După meciul Inter – Sassuolo am vorbit puţin cu Radu. Nu era tocmai fericit. Nu joacă aproape deloc. Avem în valul doi portari foarte tineri, care au anumite probleme, cum e cazul lui Vlad.
Am avut o întâlnire amicală şi cu Tătăruşanu. A fost o discuţie mai complexă, am vrut să aflu toate motivele pentru care a decis să se retragă. Am înţeles poziţia lui. Dacă va veni un joc foarte important, în care vom avea probleme mari la nivel de portari, 3-4 care fac parte din nucleul principal, atunci e posibil să primim de la Tătă o mână de ajutor”, a spus Edi Iordănescu recent la un eveniment la care a participat.
Mirko Pigliacelli a adunat deja peste 100 de meciuri în Liga 1. El a jucat pentru naționalele U18, U19, U20 și U21 ale Italiei.