Cupa Africii pe Națiuni 2021 (jucată în 2022) stă să înceapă. Va fi cea de-a 33-a ediție a celui mai prestigios turneu de pe continentul african. La start se vor alinia 24 de echipe, fiind doar a doua oară când numărul de participante este mărit. Primul meci este programat duminică, 9 ianuarie, fiind confruntarea dintre Camerun și Burkina Faso. Întrecerea africană se va încheia pe 6 februarie, fiind desfășurată în plin sezon competițional.
Competiția a fost amânată cu un an, trebuind să fie jucată, inițial, în vara lui 2021, în același timp cu EURO și Copa America. Precedenta întrecere, cea din 2019, organizată în Egipt și câștigată de Algeria, a fost prima desfășurată pe timp de vară și nu în sezon competițional.
Deși au fost multe controverse și cereri pentru reorganizarea competiției, aceasta se va juca acum, în plin sezon, fără a fi amânată din nou. Astfel, din cauza tulpinii Omicron, care se răspândește rapid, toți jucătorii, antrenorii, arbitrii, oficialii sau fanii vor putea să participe cu vaccin și test negativ PCR (valabil 72 de ore) sau antigen (24 de ore).
De asemenea, în tribune vor fi permiși fani în proporție de 60%-80% din capacitate, în funcție de oraș și stadion. Limita maximă va fi permisă doar pentru meciurile gazdelor, Camerun. „Leii neîmblânziți” deschid balul contra naționalei din Burkina Faso.
Multe selecționate sunt afectate. Unii au venit fără cei depistați pozitiv, urmând ca aceștia să se alăture lotului după izolare și în momentul în care rezultatele testelor vor fi negative. Toate delegațiile au 28 de fotbaliști, iar listele nu mai pot să fie modificate.
Jurgen Klopp a fost unul dintre cei mai nemulțumiți în momentul în care a aflat că turneul se va desfășura în această perioadă. În luptă pentru campionat, acesta va trebui să se descurce fără doi titulari de bază, Sadio Mane și Mohamed Salah, precum și fără Naby Keita .
E o catastrofă pentru Liverpool. Respect Cupa Africii, totuși, ce probleme apar” a spus acesta.
Ulterior, el a adus vorba despre turneu clasificându-l drept „o competiție mică”, lucru ce a fost imediat interpretat, iar oamenii i-au sărit în cap.
Ian Wright, fost atacant la Arsenal și internațional englez, în prezent analist sportiv, a vorbit despre situația actuală.
A existat vreodată un turneu mai nerespectat decât Cupa Africii? Nu! E rasism! Euro s-a jucat în peste 10 țări pe tot continentul și nu s-a întâmplat nimic. De ce sunt atâtea comentarii despre Camerun, când e o singură țară care organizează o întrecere?”.
El a comentat și cererile absurde ale antrenorilor sau oficialilor jucătorilor proprii de a nu onora prezența la turneu.
Unii fotbaliști au fost întrebați dacă vor onora convocarea la națională. Imaginați-vă că ar fi fost vorba de un internațional englez. Ce scandal ar mai fi ieșit!” a adăugat acesta.
La competiția din Africa va fi prezent și un român. Mario Marinică, fost tehnician la Academia lui Arsenal, precum și la echipe precum Concordia Chiajna, Gloria Buzău, Sportul Studențesc sau Rapid București, acesta se va afla pe banca tehnică a naționalei din Malawi.
Inițial, el a fost numit director tehnic în cadrul federației, pe 10 noiembrie, cu un contract valabil pe 3 ani. Ulterior, pe 4 decembrie, a primit o nouă misiune. A devenit selecționerul „flăcărilor” din Malawi la Cupa Africii, iar ajutorul lui va fi Meck Mwase, un om din țară.
Vreau să jucăm rapid, să gândim rapid și să acționăm rapid” a spus acesta internaționalilor săi.
El are o grupă dificilă la turneul final. Adversari îi vor fi Senegal, Guineea și Zimbabwe. Acesta nu se află la prima experiență în Africa. În 2009, a fost antrenorul celor de la Black Leopards, formația din Africa de Sud, dar și director tehnic la grupele de juniori ale echipei Kerala Blasters.