În fața lui, „regele” Gică Hagi face o reverență: „Eu am fost idolul lui din România. Amândoi l-am iubit pe Cruyff”

Olteanu Ștefan 08.09.2021, 13:45

Liță Dumitru (71 de ani) se află în România de câteva săptămâni bune și în prezent colaborează cu „regele” Gică Hagi la Farul Constanța. Fostul căpitan de legendă al echipei naționale s-a atașat destul de tare de noul proiect și se pare că va mai rămâne o perioadă bună în țară. Liță Dumitru e stabilit în Statele Unite ale Americii din anul 2017.

Liță Dumitru, încântat de colaborarea cu „regele” Gică Hagi

Aflat în platoul unei emisiuni de sport din România, Liță Dumitru a amintit faptul că în tinerețe a fost idol pentru „regele” Gică Hagi și ambii au fost mari fani ai lui Johan Cruyff.
Liță Dumitru e stabilit în SUA din 2017, însă de câteva săptămâni bune s-a întors, temporar, în România. Totuși, șederea sa în țară s-ar putea să mai dureze ceva timp. El colaborează în prezent cu Gică Hagi la Farul Constanța și ocupă funcția de scouter.

Eu am fost idolul lui (n.r. – al lui Gică Hagi). Amândoi l-am idolatrizat pe Johan Cruyff. Gică vorbește despre fotbal ore întregi, mă bucur când mă duc la el, vorbim câte 8 ore despre fotbal.
De mult timp sunt cu Gică în discuții. Mi-a zis că pot pleca oricând în SUA, numai să-l informez.
Mă duc, umblu să văd meciuri, fac rapoarte. Am remarcat deja 4-5 copii buni în Liga 2, au intrat în vizor și sunt urmăriți. Pe unii îi știa și el”, a spus Gică Hagi, în emisiunea Liga Digisport.

Liță Dumitru colaborează cu Farul Constanța de la 1 august 2021

Propunerea a venit chiar din partea lui Gică Hagi, iar Liță Dumitru nu a stat prea mult pe gânduri. Fostul căpitan al echipei naționale spune că era în discuții cu Hagi de ceva timp, însă în urmă cu o lună discuțiile s-au concretizat.

De la 1 august 2021 pot spune că lucrurile s-au așezat. Mi-a spus că mă ia pentru că eu și Cruyff am fost idolii lui. Am avut amândoi același idol, Cruyff. Mi-a spus că la vârsta și experiența mea pot avea un program lejer. Să stau la Constanța sau la Chiajna. Pot face același lucru în ambele orașe.
Să-l ajut acolo unde e nevoie. Să merg la meciuri la Liga 1 și ce văd să discutăm, să ajutăm copiii, că au nevoie de noi.
Sfătuitor nu pot fi pentru Hagi, doar colaborator. Un fel de ajutor, mai mult”, spunea Liță Dumitru în urmă cu o lună, la radio Gold FM.

Omul vândut de Gică Hagi în Turcia vine la Sepsi. Transfer notabil reușit de trupa lui Leo Grozavu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622