Înainte să înceapă play-off-ul Denis Alibec l-a supărat pe Gică Hagi.
Atacantul celor de la Farul a fost surprins de paparazzii cu ţigara în gură, în maşină, înainte să se oprească pentru a-şi cumpăra nişte prăjituri. Se ştie că atacantul de 32 de ani are acest viciu. El nefiind la primul episod în care este observat fumând.
Alibec a primit câteva zile libere după victoria cu Rapid şi a dat o fugă până la Bucureşti. Cei de la Mediaflux au fost pe urmele sale şi l-au fotografiat în timp ce el intra într-o cofetărie alături de un prieten. Fotbalistul a fost „camuflat” având un hanorac accesorizat cu o glugă pe care jucătorul lui Hagi şi-a dat-o jos atunci când a intrat înăuntru.
Alibec este al treilea marcator al campionatului, după Compagno şi Dugandzic. Vârful a bifat 82 de minute în meciul cu Rapid, ultimul din sezonul regular pentru marinari. Iar graţie contribuţiei sale, Farul a obţinut un succes care a făcut-o să termine în poziţia de lider prima parte a stagiunii.
Alibec a semnat recent prelungirea contractului cu gruparea alb-albastră. Iar noua înţelegere îl leagă de clubul de pe litoral până în 2025. Golgheterul Farului a explicat ce l-a determinat să facă acest pas.
„Oraşul, grupul, domnul Hagi. I-am promis că în România voi mai juca numai la Farul. Sper să joc mai bine decât am făcut-o anul acesta şi să reuşim să luăm campionatul. Cu siguranţă va fi un play-off frumos, cu siguranţă toată lumea va da totul pe teren şi cred că vor fi meciuri foarte frumoase. Să sperăm că fanii o să fie cât mai mulţi alături de noi la fiecare meci” au fost cuvintele lui Alibec pentru siteul oficial al constănţenilor.
Alibec a fost în centrul unui scandal în 2016, la meciul cu Franţa de la CE. Atunci, au existat informaţii conform cărora atacantul a fost surprins fumând în vestiarul naţionalei României la pauza întâlnirii. Tricolorii au fost învinşi atunci cu 2-1.