Marius Șumudică a reușit prima victorie după preluarea lui Gaziantep, 2-0 cu Istanbulspor.
La finalul partidei, Șumudică s-a dezlănțuit în fața presei, a propriilor jucători și a patronului echipei. Românul a făcut show la conferința de presă, anunțând că-și cumpără apartament la Gaziantep. I-a făcut pe jurnaliști să rădă: „N-am mai fost bucuros de când antrenanam în Arabia Saudită”.
Venit la vestiare să-i felicite pe jucători și pe Șumudică, patronul Memik Yilmaz a avut parte de o primire specială din partea românului. Mai înalt cu un cap decât șeful clubului, Șumudică l-a ridicat în brațe ca pe un copil pe Yilmaz (vezi foto principal). Imaginile fantastice care surprind întâlnirea celor doi au fost publicate de site-ul local gazispor.com.
Înaintea meciului cu Istanbulspor, Gaziantep nu mai bătuse într-un joc oficial de pe 1 februarie, când a trecut cu 4-1 de Hatayspor. Apoi, în urma cutremurului devastator din Sudul Turciei, echipa s-a retras din campionat, în data de 12 februarie, și toate rezultatele până la finalul sezonului i-au fost anulate. Primită în elită și în această stagiune, Gaziantep a început prost: 5 înfrângeri în primele 5 partide.
Șumudică a fost numit acum două săptămâni și a stat prima oară pe bancă la 0-2 cu Kayserispor, pe 16 septembrie.