Scandalul dintre Ciprian Marica și fostul tenisman Ilie Năstase este departe de a se fi încheiat. Cei doi duc un război fără sfârșit și niciunul nu pare că ar fi dispus să lase de la el.
Mai mult, fostul lider mondial a avertizat că va face noi demersuri. Totul, pentru ca fostul fotbalist să plătească pentru ceea ce i-a făcut.
Scandalul dintre cei doi sportivi a căpătat proporții în aceste zile. Ilie Năstase nu este deloc mulțumit de modul în care stau lucrurile în acest moment, așa că se mobilizează. El a avertizat că va merge în audiență la Ministerul Justiției, pentru e rezolva litigiul.
Năstase i-a adus, totodată, noi acuzații fostului fotbalist. Se pare că i-a făcut chiar și plângere penală.
Am un contract cu el pe închirierea terenurilor la care nu a plătit niciun ban din 1 iulie 2021. De asemenea, pentru folosirea numelui alt contract. Fiecare dintre angajamnte creștea ca sună de la un an la altul.
A venit și a schimbat domeniul terenurilor. Era de tenis, el le-a făcut de fotbal. I-am zis… Ce faci Cipriane? A zis că să stau liniștit. Scopul lui era să pună mâna pe toată baza.
Are plângere penală și acum o să mă duc în audiență la Ministrul Justiției. Deja am vorbit. Nu las lucrurile așa. Nu pot să dorm noaptea. Soția mea e devastată, eu nu pot dormi noaptea.
Sunt două decizii acolo care se bat cap în cap. Voi cere să se verifice cu mi-au înregistrat niște acte false.”, a explicat Ilie Năstase.
Legendarul tenisman susține, în continuare, că Ciprian Marica i-ar fi falsificat sămnătura.
Pare o nebunie ce se întâmplă în actele depuse de Marica la instanță. Eu i-am dat fundația lui și apoi am făcut cerere de adeziune să fiu membru în fundația în care el este șef.
Te ia râsul… Să vedem ce face cu semnăturile mele, cum scapă de pușcărie pentru ce a falsificat și adăugat texte aiurea în acte.
Stăteam cu Marica la masă cu ceva timp în urmă și mă întreba dacă stau bine cu sănătatea! Nu înțelegeam de ce. Cică cum mă simt, dacă am nevoie de ceva… Gândindu-mă acum… Cred că-i era teamă că mor și nu mai are ce lua de la mine.”, a mai spus Năstase, pentru prosport.ro.
Baza sportivă Voința, cea pentru care se ceartă Năstase cu Marica, are o suprafață totală de 63.000 mp și este evaluată la peste 50 de milioane de euro.