Ilie Năstase a comentat situația în care se află Novak Djokovic și a contestat deciziile luate de sportivul sârb în ultimele zile. Fostul lider ATP spune că dacă legile nu i-ar fi permis să pătrundă pe teritoriul unei țări, nu s-ar „fi suit în avion”.
După mai bine de o săptămână de „circ”, Novak Djokovic a aflat verdictul autorităților australiene, care au luat decizia de a-l deporta, iar Ilie Năstase, fost număr 1 mondial în tenisul masculin, spune că este și vina sportivului sârb pentru toată această situație creată.
Ilie Năstase consideră că Djokovic nu trebuia să meargă în Australia, din moment ce știa că legile nu îi permit să intre în țară:
Dacă nu i se permite să intre în țară, e și vina lui pentru toată această situație. Eu nu m-aș fi suit în avion, n-aș fi riscat ce a riscat el.
Oficialii turneului i-au zis: „Hai, vino așa, poate găsim o dispensă”. (n.r. – trimitere la scutirea medicală primită din partea organizatorilor).
A riscat și uitați ce s-a întâmplat”, a transmis Ilie Năstase.
Novak Djokovic va fi trimis în Serbia în perioada imediat următoare și nu va putea să își apere trofeul la Australian Open 2022. De asemenea, sârbul riscă să primească și o interdicție de trei ani de zile pe teritoriul Australiei.
Pe lângă faptul că a vrut să încalce legile țării și să intre în țară nevaccinat, Novak Djokovic a mai comis și o serie de erori incredibile. Sârbul a recunoscut faptul că, în luna decembrie, a participat la un interviu cu publicația L’Equipe, deși era pozitiv cu Covid-19 în acel moment.
De asemenea, la intrarea în Australia, pe declarația care trebuia completată de Djokovic a fost bifată căsuța potrivit căreia, sârbul nu a călătorit în ultimele 14 zile. Acest lucru s-a dovedit a fi fals. Liderul ATP a fost în Spania, la Marbella, pe 2 ianuarie. Însă, scuza folosită de Djokovic a fost faptul că nu el a completat declarația, ci unul dintre agenții lui.
Mi s-a părut dubios tot ce a făcut cu acel formular, pe care l-a completat altcineva. Nu-l dai pe mâna altcuiva să-l completeze, nu știe ăla ce ai făcut tu în ultimele 14 zile. Dacă mie mi se spune că trebuie să fac ceva, înseamnă că așa trebuie să fac, cu toate că sunt cel mai bun din lume”, a mai declarat Ilie Năstase, potrivit gsp.ro.
În urma completării eronate a acelui formular, presa din Australia a scris că Djokovic riscă până la un an de închisoare.