Ilie Dumitrescu, verificat cu etilotestul în miez de noapte. Cum a reacționat ”Mister” și ce l-a rugat polițistul. Galerie Foto

Alex Matei 01.10.2023, 21:50

Ilie Dumitrescu (54 de ani), fostul fotbalist important al României, membru al Generației de Aur, a devenit protagonist într-un filmuleț care s-a viralizat în timp record.

Ilie Dumitrescu, testat cu aparatul etilotest

Analistul TV a fost oprit în trafic după ce Brigada Rutieră a Capitalei a realizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un filtru de depistare a celor care au consumat băuturi alcoolice sau droguri și s-au suit la volan.

Printre cei care au fost opriți în trafic s-a aflat și Ilie Dumitrescu.

Agentul de la Rutieră i-a explicat fostului fotbalist care este procedura, după ce în prealabil i-a verificat actele mașinii și cartea de identitate. Dumitrescu a așteptat ca aparatul să fie pregătit, după care, extrem de relaxat, a suflat în etilotest.

Rezultatul a fost zero, astfel că vedeta a putut să-și continue drunmul. Înainte de a pleca, agentul de la ”Circulație” l-a rugat pe Dumitrescu  să mute puțin mașina în față deoarece certificatul de înmatriculare al automobilului căzuse sub mașină, potrivit gândul.ro.

Totul s-a finalizat cu bine, astfel că Ilie Dumitrescu și-a văzut mai apoi de programul său.

”Out this world”. Fotbalistul din Superliga care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu

În altă ordine de idei, Ilie Dumitrescu, un fin cunoscător a fotbalului românesc, dar nu numai, a spus cum o echipă din primul eșalon de la noi are în componență unul dintre cei mai buni jucători.

Dumitrescu a spus, înaintea meciului Dinamo – FCU Craiova, din etapa 9 a Superligii, care este fotbalistul care l-a impresionat cel mai mult în ultima vreme.

Este vorba despre Aurelian Chițu (32 de ani), golgheterul echipei patronate de către Adrian Mititelu.

„FCU Craiova are doi închizători foarte buni, pe Achim și pe Albu. Ai Sidibe, un jucător care creează dezechilibru. Îl au pe Chițu, care este într-o formă senzațională și Van Durmen în partea opusă.

Este o echipă grea, o echipă incomodă, care joacă atunci când intră în posesie.
Chițu este ‘out of this world’ (n.r. de pe altă planetă) la Craiova. Da, da, da! Pentru ce a făcut e senzațional. Super inspirat”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622