”Îl vrea și FCSB, eu cer 4 milioane de euro!” Adrian Mititelu, dezvăluiri despre ultima ”bijuterie” care i-a mai rămas la FCU Craiova

10 12. 2024, 10:21
Adrian Mititelu asista la meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC U Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 4 noiembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Patronul FCU Craiova, Adrian Mititelu, a dezvăluit pentru GSP că vrea să obțină 4 milioane de euro în schimbul atacantului Vladislav Blănuță, care joacă acum sub formă de împrumut la U Cluj.

Blănuță a marcat 6 goluri în 18 meciuri pentru U Cluj, astfel că Mititelu este încrezător în privința unui viitor transfer. A refuzat, spune patronul, suma de 2,2 milioane de euro pentru a-l lăsa pe atacantul de 22 de ani să plece și speră să obțină dublu:

Am refuzat o ofertă de 2,2 milioane de euro pentru Blănuță. Acum așteptăm, sunt trei cluburi care îl doresc. Aștept să prindă turneul final de la vară, Campionatul European de tineret. Există un interes real pentru el.

Îl vrea și FCSB, dar și cluburi din Emirate, Rusia și Italia. Eu sper să obțin 4 milioane de euro.