Filmările la noul sezon „Chefi la cuţite” au început deja, iar Ștefan Popescu este unul dintre cele patru nume care vor ocupa scaunele de jurat în cadrul celui mai apreciat cooking-show de la noi din țară. Renumitul bucătar a lucrat în trecut ca pompier. El a luat parte la peste 100 de intervenții, dar a simțit nevoia să schimbe domeniul de activitate.
Chef Ştefan Popescu şi-a descoperit întâmplător dragostea pentru bucătărie, la o vârstă destul de înaintată, însă pasiunea pentru acest domeniul l-a adus rapid în topul celor mai apreciaţi chefi din România, fiind pentru o perioadă Executive Chef la două dintre cele mai importante hoteluri din capitală. Şi-a dorit să exploreze şi să cunoască mai bine şi tot ceea ce înseamnă patiserie, aşa că a urmat cursurile 3 stars Michelin ale Institutului Paul Bocuse din Franţa – „Exclusive Pastry Program”, sub îndrumarea lui Jérôme Langillier, World Champion Pastry Chef 2009.
Vezi această postare pe Instagram
Înainte să își descopere pasiunea pentru arta alimentară, juratul de la ”Chefi la Cuțite” a lucrat ca pompier. El a povestit că a început relativ târziu în lumea gastronomiei. De asemenea, a dezvăluit că nu a urmat un liceu de profil culinar, ci unul cu profil tehnic-mecanic, și a participat ca pompier la peste 135 de intervenții în timpul stagiului militar, fiind chiar în linia întâi.
N-aveam de gând să mă fac bucătar. Gândul meu era să mă fac pompier. Am făcut armata la pompieri. Am avut intervenții în armată. Peste 130, 150 de intervenții în cadrul armatei, într-un an de zile. Mi-am luat atestatul de pompier, dar n-a fost să fie. M-am gândit să mă fac detectiv.
Când ești tânăr nu prea știi nimic, toate zboară, toate cresc, totul este posibil. Detectiv nu m-am făcut pentru că m-am dus la o școală de detectivi, dar ei m-au trimis într-o locație să păzesc un cămin. M-am dus odată, de două ori și după aceea am zis: ”Nu!”. Ulterior, întâmplător a apărut o ocazie să mă angajez la un hotel, dar nu știam dacă vreau să mă fac bucătar.”, a povestit juratul de la Antena 1.