Fost conducător la Dinamo, Florin Prunea crede că actualul șef pe linie sportivă al clubului, Andrei Nicolescu, este principalul responsabil de situația echipei.
Prunea spune că nu Kopic trebuie blamat pentru starea deplorabilă în care se află Dinamo în clasament, cu o etapă înainte de finalul playout-ului. Fostul oficial dinamovist îl arată cu degetul pe Nicolescu pentru transferurile făcute în iarnă, când administratorul special a petrecut câteva zile alături de familie în Mexic.
„Milanov, Pavicic și Velkovski sunt singurii jucători aduși de Kopic. Iei goluri, bun. Zici că e vina antrenorului… Dar, ca antrenor, vreau și eu să am o soluție de atacant. Să-mi țină de minge. Nu ai o variantă pe bancă, nimic. Nu face… Pleci la plajă în Mexic… Kopic e de vină? Ești conducător de club, trebuie să pui la dispoziție. Kopic a adus numai 3 jucători, spun asta pentru că știu. Dinamo are salarii cum dă și FCSB, sunt bani buni”, a spus Prunea pentru Digisport.